Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a declarat miercuri că România va avea o creștere economică de peste 2% în acest an, substanțial peste nivelul luat în calcul la formarea bugetului pe 2013, respectiv 1,6%.
Potrivit lui Voinea, semnalele economice din primul trimestru arată că România va avea o creștere de peste două procente la finalul lui 2013. Acestea sunt excedentul de cont curent și scăderea semnificativă a deficitului balanței de plăți. Voinea a spus că exporturile în statele non-UE au crescut semnificativ în prima parte a anului, astfel că România are excedent comercial cu Statele Unite.
Oficialul a dat, totodată, asigurări că România nu are probleme de finanțare în acest moment și că acordul cu FMI este principalul motiv.
”România nu are probleme de finanțare în acest moment mai ales datorită acordului cu finanțatorii externi (…)Bugetul este în regulă, ne-am încadrat în ținta pe primul trimestru”, a precizat Voinea într-un interviu acordat Adevărul Live.
Ministrul a adăugat că România va avea un nou acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI,) în condițiile în care cel în derulare se va finaliza cu succes. În acest sens, Voinea a precizat că Guvernul este în grafic cu reformele și privatizările asumate în înțelegerea cu finanțatorii externi.
Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), România a înregistrat în primele două luni ale acestui an un deficit comercial de 508 milioane de euro, în scădere cu 461 de milioane de euro față de primele două luni ale anului trecut.
Totodată, potrivit datelor BNR, contul curent al balanței de plăți a înregistrat, în primele două luni ale anului, un excedent de 327 de milioane de euro, față de un deficit de 657 de milioane de euro în aceeași perioadă din 2012.
Pentru acest an, Guvernul a prognozat – în acord cu finanțatorii externi – o creștere economică de 1,6%, care a stat la baza fundamentării bugetului pe acest an.
Cosmina Croitoru