1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:08
No menu items!

Voiculescu denunţă agenţii politici infiltraţi ai lui Traian Băsescu. Vezi de ce

spot_img

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, i-a denunţat, într-o postare pe blogul personal, pe acei agenţi politici ai lui Traian Băsescu care sunt infiltraţi în diverse partide politice, care uită de prudenţă şi, mai mult, care ies agresiv la luptă.

Voiculescu susţine că ”ai rostit suspendare”, ai devenit duşman al poporului, iar duşmanii poporului sunt atacaţi la dosar, dând exemplu în context ceea ce a păţit chiar el cu dosarul judecat de un coleg de partid şi de Guvern împreună cu preşedintele Băsescu. ”În România 7.4 milioane de români au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu. Este o realitate incontestabilă. Mai devreme sau mai târziu, voinţa celor 7.4 milioane îşi va produce efectele, indiferent cât de tare şi-ar dori preşedintele dublu suspendat sa anuleze votul din 29 iulie 2012. Propaganda domnului Băsescu încearcă să transforme suspendarea într-un tabu naţional. Ai rostit suspendare, ai devenit duşman al poporului. Iar duşmanii poporului sunt atacaţi la dosar. În cazul meu, a fost încă o data invocat procesul pe care l-am intentat CNSAS, cel în urma căruia au fost respinse de Curtea de Apel Bucureşti şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie toate acuzaţiile care mi s-au adus, inclusiv cele ale doamnei Silaghi (împotriva căreia am declanşat deja un proces în urma căruia va răspunde în justiţie pentru toate neadevărurile rostite sistematic) cu excepţia unei note comerciale, adresate directorului întreprinderii de comerţ exterior (NU securităţii!!), referitoare la întâlnirea cu un om de afaceri străin – obligaţie legală în acea perioadă pentru orice angajat în comerţul exterior”, spune Voiculescu.

În mod normal, continuă el, îndeplinirea unei formalităţi de serviciu nu poate fi considerată o colaborare cu Securitatea, însă domnul Emanoil Albu, singurul judecător de la ÎCCJ care a fost coleg de partid şi de guvern cu Traian Băsescu, la care a ajuns acest dosar „absolut din întâmplare”, a decis, în lipsa oricăror probe pertinente, ca acea notă poate fi unicul temei în baza căruia se poate da un verdict de colaborare. (o decizie pe care o consider, în continuare, profund incorectă şi pe care am contestat-o deja în justiţie). „Agentii politici” ai domnului Băsescu, infiltraţi strategic în diverse partide, uită de orice prudenţă când aud de suspendare şi ies agresiv la luptă”, a explicat preşedintele fondator al PC. (C.C.)

 foto: mediafax