4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 18:03
No menu items!

Vladimir Putin va fi din nou tată

spot_img

Președintele rus și-ar fi însoțit iubita, cu 30 de ani mai tânără, la o clinică din Elveția, unde i-ar fi monitorizată sarcina

putin_iubita

Președintele rus Vladimir Putin ar uma să devină din nou tată. Publicația elvețiană „Tribune de Geneve” a explicat vineri absența din spațiul public a lui Putin – mult comentată în presa internațională în ultimele zile – prin faptul că acesta și-ar fi însoțit iubita cu 30 de ani mai tânără, pe fosta gimnastă Alina Kabaeva, la o clinică din Elveția, unde acesteia îi este monitorizată sarcina.

Clinica Sant’Anna se bucură de o bună reputaţie în domeniul obstetricii, iar multe rusoaice au apelat deja la serviciile sale. Pagina de internet a centrului medical are şi o versiune în limba rusă. În plus, potrivit publicației elvețiene, clinica, care face parte din grupul Genolier Swiss Medical Network, nu se află în fața primilor „oaspeți” de marcă. În 2009, fiica lui Silvio Berlusconi, Barbara, a născut la același spital un băiat pe nume Edoardo.

Centrul medical are avantajul de a fi departe de Moscova şi de presa rusă, în condiţiile în care relaţia lui Vladimir Putin cu Alina Kabaeva, neconfirmată oficial, este considerată o „afacere de stat” la Kremlin, mai arată jurnaliștii publicației elvețiene. Cuplul ar avea deja doi copii, un băiat, născut în 2009, şi o fiică, născută în 2012.

Subiectul este unul foarte sensibil în Rusia. Un tabloid care a speculat, în 2008, pe marginea unui presupus mariaj al liderului rus cu fosta gimnastă şi-a suspendat apariţia timp de trei luni, înainte de a se închide definitiv.

Vladimir Putin a divorțat de soția sa, Ludmila, la începutul anului trecut.

R.D.