1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 20:23
No menu items!

Vladimir Putin: Rusia speră într-o cooperare mai consistentă şi reciproc avantajoasă cu România

spot_img

Vladimir-Putin

Moscova speră într-o „cooperare mai consistentă şi reciproc avantajoasă cu România„, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, la ceremonia de prezentare a scrisorilor de acreditare a 18 ambasadori în Rusia.

Ne aşteptăm la o cooperare mai consistentă şi reciproc avantajoasă cu România. Suntem pregătiţi să colaborăm pentru aprofundarea legăturilor politice, economice şi umanitare.

Vladimir Putin

Vladimir Putin a primit, joi, scrisorile de acreditare din partea a 18 ambasadori în Rusia, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Sala Aleksandrov a Palatului Mare de la Kremlin.

Printre cei 18 ambasadori s-a aflat şi cel al României, Vasile Soare, a cărui acreditare a fost semnată de preşedintele român, Traian Băsescu.

Vasile Soare a primit pe 18 iunie avizul comisiilor parlamentare de politică externă pentru postul de ambasador al României la Moscova.

Soare, director în Centrala MAE la Direcţia Europa de Est şi Asia Centrală, a mai fost, între 2002 şi 2008, ambasador al României în Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan.

R.D.