-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:08
No menu items!

Vladimir Putin, mesaj oficial Ucrainei, de Ziua Victoriei: „Să prevenim renașterea nazismului”

spot_img

Președintele rus Vladimir Putin a trimis un mesaj halucinant Ucrainei, măcinată de războiul pornit la comanda sa pentru așa-denumita „denazificare”. Liderul de la Kremlin vorbește de o datorie „sacră” de a împiedica „renașterea nazismului” în felicitările trimise cu prilejul a celor 77 de ani de la Ziua Victoriei, aniversați la 9 mai. 

Vladimir Putin a transmis Ucrainei, dar și altor state care au făcut parte din fosta URSS, un mesaj de felicitare pentru Ziua Victoriei, sărbătorită de Federația Rusă pe 9 mai.

„Felicitări conducătorilor și cetățenilor statelor străine cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la Victoria în Marele Război Patriotic. Cu ocazia împlinirii a 77 de ani de la Victoria în Marele Război Patriotic, Vladimir Putin a transmis mesaje de felicitare liderilor și cetățenilor din Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan, Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Abhazia, Osetia de Sud, Republica Populară Donețk, Republica Populară Lugansk, precum și popoarelor din Georgia și Ucraina”, se arată în mesajul transmis de președintele rus, publicat pe pagina administrației de la Kremlin.

„Astăzi, este datoria noastră comună să prevenim renașterea nazismului, care a adus atât de multă suferință oamenilor din diferite țări”, menționează Vladimir Putin într-un mesaj cinic către Ucraina.

În continuarea mesajului, președintele rus a relatat cum „nazismul a fost zdrobit în trecut”, iar acum „datoria comună” este de „a nu-l lăsa să reînvie și să transmită generațiilor următoare adevărul despre război și tradiția prieteniei fraterne”, potrivit Unian.net.

E. Stan