-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:04
No menu items!

Vladimir Putin despre al treilea Război Mondial. Ce crede liderul de la Kremlin

spot_img

Vladimir Putin a declarat, în timpul tradiţionalei sale sesiuni de întrebări şi răspunsuri, că un al treilea Război Mondial poate însemna sfârşitul civilizaţiei şi înţelegerea acestui fapt trebuie să descurajeze statele de la acţiuni ce pot fi extrem de periculoase.        

Vladimir Putin a declarat că, după cel de-al Doilea Război Mondial, paritatea strategică şi frica distrugerii reciproce au descurajat marile puteri militare de la o nouă confruntare globală. Dar, această paritate a fost stricată de retragerea Statelor Unite, în 2002, din Tratatul Antibalistic cu Moscova.

Vladimir Putin a reamintit că în 2004 a declarat că Rusia va răspunde la acest pas al Washingtonului prin dezvoltarea de noi sisteme de armament, subliniind că Moscova a menţinut şi va menţine paritatea strategică.

Referindu-se la noile tipuri de arme strategice nucleare menţionate în mesajul său către Adunarea Federală în luna martie, preşedintele Putin a respins comentariile sceptice din mediile occidentale, declarând că sistemul aeropurtat „Kinjal” cu rachete supersonice, ca şi laserele militare, se află deja în dotarea Armatei Ruse. Putin a declarat, de asemenea, că în curând Rusia va prezenta noi tipuri de arme strategice.

Alex Militaru