-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:03
No menu items!

Vladimir Putin a vorbit la telefon cu cancelarul german Olaf Scholz. De ce nu vrea să negocieze cu Ucraina

spot_img

Președintele Rusiei i-a spus cancelarului german, într-o discuție telefonică pe care au avut-o vineri, că refuză să negocieze cu Ucraina încetarea războiului, atâta timp cât Occidentul ajută ucrainenii cu armamanent.

Vladimir Putin a vorbit vineri la telefon cu Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, căruia i-a cerut să-şi reconsidere ajutorul acordat Ucrainei, relatează agenţia TASS. Convorbirea a fost inițiată de liderul german. Conform sursei citate, Putin i-a spus cancelarului că respinge ideea unor negocieri cu Kievul, atâta timp cât Ucraina primește ajutor militar de la țările occidentale.

„A fost atrasă atenţia asupra liniei distructive a statelor occidentale, inclusiv a Germaniei, care alimentează regimul de la Kiev cu arme şi antrenează armata ucraineană. Toate acestea, precum şi un sprijin politic şi financiar cuprinzător pentru Ucraina, determină Kievul să respingă categoric ideea oricăror negocieri”, se arată într-un comunicat de presă al Kremlinului.

Kremlinul susţine că acest lucru „îi încurajează, de asemenea, pe naţionaliştii radicali ucraineni să comită tot mai multe crime sângeroase împotriva civililor”.

„Preşedintele rus a îndemnat partea germană să îşi reconsidere abordările în contextul evenimentelor din Ucraina”, menţionează comunicatul Kremlinului.

E. Stan