2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 4:42
No menu items!

Vladimir Mănăstireanu, şef al ANSVSA; decizia a fost publicată în Monitorul Oficial

spot_img
Vladimir Mănăstireanu, şef al ANSVSA; decizia, publicată în Monitorul Oficial
foto: botosaneanul.ro

Vladimir Mănăstireanu a fost numit vineri în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), potrivit unei decizii semnate de premierul Victor Ponta şi publicată în Monitorul Oficial.

Totodată, premierul a semnat eliberarea acestuia din funcţia de vicepreşedinte al ANSVSA.

Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Vladimir Mănăstireanu, a asigurat din martie interimatul la această instituţie, după plecarea lui Mihai Ţurcanu.

„Am fost mandatat de către ministrul Agriculturii să asigur interimatul ANSVSA în această perioadă şi să fiu unicul comunicator pe problemele tehnice care apar la nivelul instituţiei şi pe tot ceea ce dvs. vreţi să ştiţi despre activitatea noastră”, declara, în martie, Vladimir Mănăstireanu.

Lucian Mera