-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:00
No menu items!

Vlad Voiculescu nu mai #rezistă. A cedat și modifică ordinul cu regulile înmormântărilor în cazurile COVID

spot_img

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat, joi, modificări cu privire la condiţiile de înmormântare a persoanelor infectate cu noul coronavirus, ordinul de ministru urmând a fi semnat vineri. Cel târziu luni, documentul va fi publicat în Monitorul Oficial. Preoţii vor avea voie să intre în spital la pacienţi în stare gravă, la fel şi aparţinătorii. Trupurile vor fi puse în sicrie care vor fi sigilate.

În fața reporterilor, ministrul Sănătății nu a știut să răspundă întrebărilor privind ordinul cu regulile înmormântării în cazurile de COVID și a preferat să spună că întrebările sunt bazate „pe un neadevăr”. Astfel că Vlad Voiculescu a plecat din fața camerelor, folosind chiar o expresie contestată de toți actualii guvernanți, în trecut, deoarece a fost folosită de fostul ministru al Justiției Florin Iordache: „Altă întrebare!

Revenit în biroul de ministru, Vlad Voiculescu a aflat și el, în final, că Ordinul pe care îl contesta în fața reporterilor că nu există, este în vigoare. Așa că a scris pe facebook că își cere scuze și că îl va modifica chiar astăzi.

„Tocmai am avut declarații de presă. Din păcate, în cadrul întâlnirii am preluat o informație greșită și am insistat asupra ei în dialogul cu reporterii, lucru pentru care îmi cer scuze. Într-adevăr, așa cum mai mulți reporteri au semnalat, conform vechiului ordin de ministru, persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 “se igienizează, dar nu se efectuează asupra lor manopere de cosmetizare și nici nu se îmbracă, înainte de a fi introduse în sac.” Este o reglementare din data de 6 aprilie 2020 pe care nu o voi comenta ci o voi modifica în cursul zilei de astăzi.”

Noile măsuri pe care ministerul Sănătății le va adopta sunt:

  • Persoanele decedate în urma infecției cu SARS-CoV-2 vor putea beneficia, la cerere, de asistență religioasă potrivit specificului cultului din care fac parte, cu respectarea de către personalul de cult a tuturor măsurilor sanitare care se impun.
  • La înmormântare, persoana decedată va putea fi îmbrăcată în haine puse la dispoziție de către familie/aparținători, va beneficia de slujbă religioasă în conformitate cu voința familiei și practicile și ritualul cultului de care aparține.
  • Înhumarea/incinerarea se va face cu sicriul sigilat, cu respectarea tuturor normelor prevăzute de lege.