-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:49
No menu items!

Vizită-șoc a lui Putin, în plină criză ucraineană

spot_img

Președintele rus a fost invitat în China pe 20 mai pentru întărirea parteneriatului ruso-chinez

vladimir putin

Președintele rus Vladimir Putin se va deplasa la Shanghai la 20 mai, la invitația omologului său chinez Xi Jinping, pentru a discuta despre parteneriatul ruso-chinez, vizita liderului rus în China având loc în plină criză între Moscova și Occident pe subiectul situației din Ucraina.

„În cadrul vizitei vor fi semnate o serie de documente importante în sfera economiei, comerţului, energiei şi umanitară”, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului într-un comunicat, preluat de ITAR-TASS și AFP.

„Vor fi examinate condiţiile şi perspectivele parteneriatului ruso-chinez pe scena internaţională”, precizează Kremlinul. „Sperăm că vizita va marca o nouă etapă în parteneriatul nostru global şi în cooperarea noastră strategică”, se mai arată în comunicat.

Potrivit Kremlinului, Putin va participa, pe 21 mai, la a patra ediţie a Conferinţei privind măsuri în vederea construirii încrederii şi pentru acţiune comună în Asia (CICA), e securitate regional, și cu acest prilej Vladimir Putin va avea o serie de întâlniri bilaterale.

Moscova, notează AFP, îşi multiplică negocierile comerciale şi contactele diplomatice cu China, în contextul tensiunilor dintre ruşi şi occidentali în criza ucraineană.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov s-a deplasat la mijlocul lunii aprilie la Beijing, pentru a pregăti vizita lui Vladimir Putin, dar și pentru a evoca situația din Ucraina, constatând în acest sens „poziția echilibrată și obiectivă” a Chinei.

Moscova și-a intensificat, de asemenea, în ultimele săptămâni negocierile sale cu Beijingul în privința unui important contract în domeniul gazelor care ar putea fi semnat în cadrul vizitei președintelui Putin și care va permite gigantului rus Gazprom să aibă acces la imensa piață chineză.

Un nou tronson de oleoduct Siberia-Pacific, vizând piaţa asiatică, a fost inaugurat la sfârşitul lui 2012, cu o capacitate de 30 de milioane de tone pe an.

C.A.