-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:37
No menu items!

Vizita lui Cioloș în Vietnam: Cum arată componenta economică

spot_img

Premierul Dacian Cioloș va fi însoțit de o delegație de reprezentanți ai 18 companii în vizita pe care o va face în Republica Socialistă Vietnam, în perioada 11-14 iulie, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR).

Delegaţia economică este condusă de președintele CCIR Mihai Daraban și are ca scop ”dezvoltarea climatului investiţional dintre cele două state”.

”Asia reprezintă o destinaţie de afaceri prioritară, în contextul strategiei CCIR de sprijinire a companiilor româneşti pentru accesarea pieţelor non UE. Suntem convinşi că România şi Vietnam pot identifica proiecte interesante pentru ambele părţi”, a declarat Daraban.

Preşedintele CCIR consideră că trebuie menţinut dialogul între mediile de afaceri şi trebuie orientate politicile publice către atragerea de investiţii străine, iar Europa reprezintă o direcţie prioritară pentru pieţele non UE.

Misiunea economică are loc în contextul vizitei în Vietnam a lui Dacian Cioloş, care va fi însoţit de Lazăr Comănescu, ministrul Afacerilor Externe, și de Vlad Vasiliu, secretar de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

Acţiunea va include un Forum de afaceri dedicat deschiderii unor noi oportunităţi de afaceri şi dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale dintre companiile celor două state.

În cadrul Forumului vor fi organizate întâlniri B2B cu companii vietnameze reprezentative din domenii precum căi ferate, petrol şi gaze, agricultură, produse farmaceutice, biotehnologie pentru agricultură, materiale de construcţii, industria de apărare şi turism.

Vietnamul este unul dintre principalii parteneri economici asiatici ai României, ocupând, totodată, unul din primele locuri în rândul partenerilor comerciali din ASEAN.

La sfârşitul anului 2015, valoarea totală a schimburilor comerciale dintre cele două state a fost de 124,88 milioane euro, din care exporturi de 37,23 mil. € și importuri de 87,65 milioane.

Totalul companiilor cu capital vietnamez în România, in iulie 2016, este de 197, cu un total capital social subscris vietnamez de 2,2 milioane de euro.

La 27 iulie 2012, Uniunea Europeană şi R. S. Vietnam au semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare (PCA). Vietnam este o piaţă cu 90 de milioane de consumatori, de peste 4 ori mai mare decât România, cu care UE a agreat un acord de liber schimb în data de 4 august 2015.

Vietnamul este o piaţă foarte dinamică, cu unul dintre cele mai ridicate ritmuri anuale de creştere a PIB din lume, de circa 7% în ultimii 10 ani.

V.B.