-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:15
No menu items!

Vizită operativă a secretarului de stat al MAI, Cătălin Chiper, în Vrancea

spot_img

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Secretarul de stat al MAI, Cătălin Chiper, a avut, vineri, o întâlnire operativă cu conducerea ISU Vrancea, ocazie cu care a trecut în revistă logistica destinată intervențiilor în situații de urgență. La acțiune a participat și șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Cu această ocazie, a fost prezentată o nouă autospecială pentru descarcerări grele și prim-ajutor calificat, achiziționată recent prin Programul Operațional Regional, pe care pompierii ISU Vrancea o vor utiliza în misiunile de salvare de vieți și acordare a primului ajutor.

Programul vizitei în județul Vrancea al secretarului de stat al MAI a inclus coordonarea ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, unde a fost analizat stadiul pregătirii pentru iarnă a instituțiilor publice din județ.

ISU Vrancea

Cătălin Chiper a subliniat importanța asigurării din timp de către autoritățile locale a unor spații de cazare temporară destinate cetățenilor care ar putea fi în dificultate în cazul unor fenomene meteorologice severe, cerând tuturor structurilor care intervin în gestionarea situațiilor de urgență să aibă ca principală misiune protejarea și salvarea vieții oamenilor. În acest sens, autoritățile județene vor avea o abordare preventivă, în sensul închiderii, în caz de nevoie, a segmentelor de drum unde circulația nu se va putea desfășura în condiții de siguranță și unde există riscul înzăpezirii. În cadrul Comitetului s-a decis ca centrul de comandă pentru situațiile de urgență la nivelul județului, cât și coordonarea comunicării publice să fie asigurată de către ISU Vrancea.

La finalul ședinței, la propunerea secretarului de stat, șeful IGSU, colonelul Ioan Burlui, i-a înmânat prefectului județului Vrancea, Cătălin Popescu, „Emblema de onoare a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență” pentru modul de gestionare a situațiilor de urgență din ultimul an.

Andrei Tudor