-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:55
No menu items!

Viorica Dăncilă va face o nouă propunere pentru funcția de comisar european

spot_img

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că va propune o nouă persoană pentru funcţia de comisar european, după ce Comisia JURI a respins-o pe Rovana Plumb pentru această poziţie, spunând că se află în conflict de interese.

„Noi vom face o nouă propunere de comisar european. Vreau să fie clar tuturor: Comisia JURI, prin decizia sa de astăzi, se află la originea unui conflict între legislaţia naţională din România şi cea europeană, conflict ce depăşeşte competenţele înscrise în Regulamentul de Procedură al Parlamentului, precum şi în Tratatul UE. Conform legislaţiei naţionale, Rovana Plumb nu se află în niciun conflict de interese. În legislaţia europeană, un astfel de cadru nu numai ca nu este clar reglementat, dar situaţia sa a fost supusă unui joc politic ce lasă loc de interpretări”, a declarat Viorica Dăncilă, într-o declaraţie de presă susţinută luni, la sediul PSD.