-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:29
No menu items!

Viorica Dăncilă anunţă ordonanţe de urgenţă pentru violatori și pedofili: „Voi duce un adevărat război”

spot_img

Premierul Viorica Dăncilă anunţă că Guvernul va adopta mai multe ordonanţe de urgenţă ca urmare a cazului de la Caracal.

„Am spus că nu mai intervin în justiție, dar eu cred că este necesar, o obligație morală, să dau această OUG în care să avem închisoare pe viață pentru crime, să înăsprim pedepsele pentru violatori și pedofili. Este necesar acest lucru. Trebuie să avem legi foarte stricte, care să fie respectat”, a declarat Dăncilă, la Antena 3.

Întrebată când vor fi adoptate aceste ordonanţe, Viorica Dăncilă a răspuns: „Nu săptămâna aceasta, săptămâna următoare voi veni cu o serie de ordonanţe. Voi duce un adevărat război împotriva criminalităţii organizate, împotriva traficului de persoane.”

„Am spus că vin cu OUG care să reglementeze anumite lucruri care au condus la o întârziere sau funcționare nu tocmai bună a unor intervenții. Mă refer a 112, în cadrul unui grup de lucru avem 14 măsuri, oug pregătite, măsuri din partea ministerului de Interne și a ministerului Justiției. Le vom adopta în ședință de Guvern, urmând ca Parlamentul să ia act”, a mai spus premierul.

Premierul a mai făcut referire și la demisia ministrului de Interne Nicolae Moga, în contextul cazului de la Caracal, după numai 6 zile de mandat, spunând că acesta a anunțat că este o demisie de onoare.

Valeriu Motoc