1.8 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 19:42
No menu items!

Violenţe și arestări la un meci de fotbal în Maroc. Zeci de persoane au fost rănite

spot_img

În timpul unui meci de cupă de la Rabat disputat duminică, aproximativ 160 de persoane, între care 90 de minori, au fost arestate în urma violenţelor dintre suporteri, soldate cu zeci de răniţi a anunţat poliţia marocană, citată de lequipe.fr.

Suporteriii au fost reţinuţi „pentru presupusa implicare în acte de violenţă, pentru deţinere de cuţite, pentru că se aflau sub influenţa alcoolului, pentru că au aruncat cu pietre şi au provocat pagube materiale şi pentru incendierea unui vehicul”, a precizat Direcţia Generală a Securităţii Naţionale (DGSN) într-un comunicat de presă.

La finalul unui joc din Cupa Tronului disputat în capitală, ultraşi ai AS FAR, clubul Forţelor Armate Marocane cu sediul la Rabat, eliminat (2-0), au invadat gazonul pentru a-i înfrunta pe suporterii celor de la Maghreb de Fez (MAS), potrivit presei locale.

Forţele de securitate, asupra cărora se aruncau diverse obiecte, au fost nevoite să intervină pentru a opri violenţele. DGSN a raportat 103 răniţi în rândul poliţiei şi 57 printre suporteri.

„În această etapă a anchetei, au fost identificate multe daune la instalaţiile de pe stadionul Moulay-Abdallah. O motocicletă a fost incendiată şi 33 de autovehicule de poliţie şi private au suferit şi avarii”, a adăugat DGSN.

Comisia de Disciplină a Federaţiei urmează să se întrunească la începutul săptămânii şi sunt aşteptate sancţiuni, potrivit presei locale.