- Sorin Roșca Stănescu
Președintele Klaus Iohannis a declarat zilele trecute că este treaba Guvernului dacă își asumă sau nu-și asumă răspunderea pe legea bugetului de stat. De fapt pe un pachet de legi, întrucât acolo, frumos ambalată, se află și legea asigurărilor sociale de stat. Că nu el decide. Și a mai precizat că Guvernul este grăbit. Fiindcă a promis bugetul până la sfârșitul anului. Și, în scurt timp, Ludovic Orban a materializat sugestia. Va fi o asumare de răspundere. Ce va face PSD?
Din nou, sub un mandat prezidențial marca Iohannis se produce o premieră la nivel național. Și, presupun, internațional. De legea bugetului, de modul în care este concepută și aplicată, depinde întreaga evoluție a statului în toate domeniile sale de activitate în viitorul an. Importanța acestui act normativ este majoră. Tocmai de aceea Constituția îi rezervă un capitol aparte. Separat de activitatea generală de legiferare. Dacă în ceea ce privește funcțiile legislative ale Parlamemului și Guvernului, mai puțin cele legate de legea bugetului, există un anumit set de reglementări prin care se prevede ca una dintre formulele extreme să poată fi în ultimă instanță și exercitarea asumării de răspundere, Legea Fundamentală tratează, cum arătam, separat chestiunea bugetului. Și vorbește de dezbateri în toate comisiile Parlamentului. De avize în toate comisiile Parlamentului. De avizul necesar, dar neobligatoriu al CSAT în ceea ce privește bugetul prognozat pentru instituțiile de forță ale statului. Despre modul în care se fac amendamente. Despre votarea legii bugetului apoi în plenul Camerelor reunite, după ce și acolo se fac amendamente și sunt organizate dezbateri. Un vot pentru fiecare articol în parte. Dacă nu ești răuvoitor, nu-ți poți imagina o secundă că Legea Fundamentală a avut în vedere utilizarea unei proceduri extreme, care seamănă cu o execuție sumară, cum este cea a asumării de răspundere.
Din motivele de mai sus, pe care le-am expus cât se poate de succint și de rațional, asumarea de răspundere nu a fost aplicată niciodată timp de 30 de ani unei legi a bugetului. Pentru că pur și simplu partidele care temporar au deținut majoritatea nu și-au imaginat că este posibilă o asemenea enormitate. O comite însă acum tandemul Iohannis cel Nou – Orban cel Bun, cum sunt cei doi supranumiți, primul de propaganda internă, celălalt de propaganda externă.
Observ cum, în studiourile televiziunilor de știri, reprezentanții PNL se dau de ceasul morții încercând să demonstreze cât de democratică este recurgerea la asumarea răspunderii în orice situație, inclusiv în ceea ce privește legea bugetului de stat. Ei argumentează în sensul că și în ceea ce privește asumările pot fi depuse amendamente, care pot fi dezbătute și care este posibil să treacă. Dacă un telespectator nu este suficient de bine pregătit, dacă el nu are cunoștințe temeinice legate de istoria Dreptului și mai ales de Dreptul constituțional, dacă nu înțelege până la capăt ceea ce înseamnă parlamentarismul autentic, poate fi ușor indus în eroare de asemenea afirmații. Și-și poate imagina că așa stau lucrurile. Că de fapt o asumare de răspundere este un procedeu la fel de democratic ca toate celelalte. Sau chiar mai democratic. Acest cetățean, turmentat de precaritatea propriei sale pregătiri, dar și de minciunile sfruntate promovate de goarnele PNL, ar putea să se întrebe, pe bună dreptate, de ce în aceste condiții mai este necesar ca populația să-și asume costul alegerilor legislative. Și costurile Parlamentului în general. De ce Parlamentul, dacă Guvernul poate legifera și fără el, nu-și ia bine merci o vacanță perpetuă. De ce nu este dizolvat și de ce deputații și senatoriii nu se apucă de o altă activitate, cu adevărat utilă societății. De ce să suportăm costurile a sute de persoane, când ajung cei 15 membri ai Guvernului, cu președintele pus moț?
Acestor cetățeni, înclinați să creadă în cântecele de sirenă ale reprezentanților noului PNL în platourile de televiziune, îmi permit să le reamintesc ce s-a întâmplat cu alte legi importante trecute prin Parlament ca gâsca prin apă, prin procedura extremă a asumării de răspundere. Codurile. Cele patru Coduri de legi. Cele mai importante acte normative după Legea Fundamentală. Mai imporante chiar decât legea bugetului. Sub un alt președinte, Traian Băsescu, care și el umbla cu Constituția în buzunarul da la piept, dar nu reușea să o înțeleagă nici în ruptul capului, cele patru Coduri redactate pe picior la Guvern, cu același Cătălin Predoiu ministru al Justiției, au trecut prin asumare de răspunere. Rezultatul este pur și simplu o catastrofă sub aspect legislativ. Curg în continuare sesizările la Curtea Constituțională, pentru neconformitatea unor articole din cele patru Coduri cu Legea Fundamentală. Și nu știm la ce concluzii se va ajunge în viitor. Dar, până una alta, nu mai puțin de 200 de articole s-a stabilit fără echivoc că sunt neconstituționale. Prețul este uriaș. Justiția, atât cea civilă cât și cea penală, s-a împotmolit din cauza acestor Coduri. Procesele sunt nesfârșite. Iar cele care au un sfârșit sunt reluate. Costurile materiale și morale și în primul rând costul de credibilitate asupra statului funcțional din punctul de vedere al legalității sunt uriașe. Deprimante. Și generatoare de convulsii sociale și politice.
Așadar, din nou, o guvernare zisă de Dreapta forțează nota și violează sub ochii noștri Constituția. Nu așa trebuie să guverneze Dreapta. Dreapta înseamnă respect față de Legea Fundamentală, față de drepturile și libertățile fundamentale ale omului și față de tot ceea ce reprezintă valori naționale. Așa zisa guvernare de Dreapta, ca și cea de sub administrația lui Traian Băsescu, este de fapt o guvernare neomarxistă. Nu aș vrea ca, din spusele mele, să tragă cineva concluzia că aș fi mai degrabă adeptul socialiștilor. Nu sunt nici adeptul PSD. Și trăiesc cu convingerea, poate deșartă, că în România, într-o bună zi, va renaște Partidul Național Liberal. Dar până la speranță trebuie să percepem cu luciditate ceea ce se întâmplă în prezent.
Singura forță care se poate opune acestei asumări de răspundere pe legea bugetului este PSD. Dacă vrea. Dacă îi dă bine la calcule. PSD are posibilitatea să se adreseze Curții Constituționale a României. Și să aștepte un verdict de acolo. Iar în cazul în care acel verdict, dat cine știe când, poate anul viitor prn ianuarie, îi va da câștig de cauză lui Ludovic Orban – orice este posibil – PSD mai are posibilitatea introducerii unei moțiuni de cenzură. Dar dacă moțiunea trece, trebuie să vină din nou la guvernare. Sau, dacă Iohannis se opune, să intre în spirala anticipatelor. Iată cât de complicată este situația unui partid, care în acest an a suferit câteva lovituri năprasnice. Și, în aceste circumstanțe, mă întreb dacă PSD, cu o dronă în frunte, purtând numele lui Marcel Ciolacu, un personaj sinistru, instruit de SRI și dotat cu un certificat de revoluționar, în condițiile în care nu a participat la evenimentele din decembrie 1989 altfel decât în calitate de simplu spectator, este capabil să judece fondul problemei. Și dacă nu cumva tot calcului său ține exclusiv de o gheboasă strategie politică personală.