-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:32
No menu items!

Vine vaccinul. De Crăciun, România primește o tranșă simbolică de 5.000 de doze

spot_img

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-Covid sunt așteptate în România între Crăciun și Revelion, fiind vorba despre o „tranșă simbolică”, însă din ianuarie sosesc alte 600.000 de doze.

Întrebat, la Digi24, când ar urma să ajungă vaccinul în România, preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, medicul Valeriu Gheorghiţă, a răspuns că, în cazul în care autorizarea de punere pe piață va fi eliberată pe 23 decembrie, probabil că între Crăciun și Anul Nou vor fi livrate primele doze de vaccin în România și poate începe efectiv vaccinarea destinată în primul rând personalului medical din spitalele din linia întâi, relatează Mediafax.

Din momentul livrării, vaccinul se poate administra la un interval de o zi – două, a adăugat preşedintele Comitetului Naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea.

Întrebare dacă există o cifră exactă în privința dozelor, Valeriu Gheorghiţă a răspuns: „Avem o estimare legată de compania Pfizer. Din momentul în care va primi autorizarea vorbim de o tranșă inițială de până în 10.000 de doze de vaccin, ceea ce înseamnă aproape 5.000 de persoane care pot fi vaccinate, dar aceasta este o tranșă simbolică care va fi distribuită în aceeași zi în toate cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene, însă din ianuarie vor fi livrate celelalte doze. Practic, pentru ianuarie ar trebui să primim circa 600.000 de doze, care ajung pentru 300.000 de persoane, ulterior această cantitate crește de la o lună la alta”.

În ce privește pregătirea centrelor de vaccinare, medicul a afirmat că la nivelul Institutului Cantacuzino, din punctul de vedere al dotărilor și al spațiilor de stocare, lucrurile sunt aproape finalizate. Sunt pregătite și camerele de stocare, iar în țară începe distribuirea congelatoarelor de la sfârșitul acestei săptămâni și va continua săptămâna următoare.

Cel târziu joi va fi finalizată lista centrelor.

„Prefer mai puține centre și mai bine organizate decât centre mici, fragmentate, în care se desfășoară activitatea cu greutate și care să aibă un număr mic de persoane. Acest lucru îngreunează lanțul de distribuție foarte mult”, a spus medicul.