-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:51
No menu items!

Vijelie puternică la Baia Mare. Un copac a căzut peste un bărbat. Mașini avariate de acoperișurile desprinse de pe blocuri

spot_img

O furtună a făcut prăpăd, luni dimineață, în Baia Mare. Un bărbat a fost rănit grav după ce un copac a căzut peste el, iar acoperișurile desprinse de pe două blocuri au avariat mai multe mașini.

Vijelia care s-a abătut peste oraş la primele ore ale dimineţii a făcut o victimă și a produs pagube. Un bărbat, de 45 de ani, care aştepta autobuzul într-o staţie de pe Bulevardul Bucureşti a fost surprins de un copac, care a căzut peste el. A reuşit să iasă singur, dar s-a ales cu un picior rupt. A fost preluat de un echiaj SMURD și a fost transportat la Spitalul Județean din Baia Mare.

Vântul puternic a creat probleme și pe strada Horia. Acolo, un acoperiș a fost smuls de pe un bloc și aruncat într-o parcare peste mai multe mașini, pe care le-a avariat.

Probleme similare au fost și pe strada Vlad Țepeș. Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea unor grinzi de lemn, desprinse de pe acoperișul unui bloc, care au căzut peste câteva autoturisme parcate.

În această dimineață, Baia Mare s-a aflat sub avertizarea unui cod galben de vijelii.

                                                                                                                    Adina Silav