2.1 C
București
joi, 26 decembrie 2024 - 14:41
No menu items!

VIDEO. Zeci de persoane, înșelate de o femeie care le promitea că le angajează în Poliție. Ca să fie credibilă, le „testa”

spot_img

O femeie din Capitală a fost reținută, fiind acuzată că a înșelat aproape 40 de persoane cărora le promitea că le va angaja în Poliție, primind în schimb de la acestea sume cuprinse între 2.700 și 40.000 de lei.

Polițiștii au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în Capitală, într-un dosar de înșelăciune și uzurpare de calități oficiale. Ancheta a fost declanșată după ce Secția 8 Poliție a fost sesizată de către o persoană că o femeie care a susținut că este angajata unei instituții și are influență i-ar fi cerut 3.500 de lei, promițându-i angajarea în instituție (Poliție).

Potrivit Poliției Capitalei, în perioada noiembrie – decembrie 2022, femeia, în vârstă de 33 de ani, ar fi cerut și primit de la 37 de persoane sume cuprinse între 2.700 – 40.000 de lei, în total 100.000 de lei, promițând în schimbul banilor că acestea vor fi angajate în cadrul unei instituții.

Pentru a crea o aparență oficială, femeia ar fi chemat victimele la interviuri pentru a le „familiariza” cu grilele de examen și ar fi completat diferite declarații și angajamente pentru viitoarele posturi promise.

Femeia a fost reținută pentru 24 de ore.

                                                                                                                    Adina Silav