A fost potop în județul Cluj, iar localitatea Ocolişel a fost măturată de o viitură. Un bărbat a rămas sechestrat în mașină pentru că nu a mai putut înainta din cauza potopului. A reușit să se autoevacueze. Autoritățile au emis mesaje Ro-Alert de vreme deosebit de severă în mai multe localități din județ.
Bărbatul a fost prins de viitură în timp ce se afla în mașină, pe un drum secundar, însă a reuşit să se salveze înainte de sosirea pompierilor, anunță ISU Cluj. Mai multe zone din județul Cluj s-au aflat joi sub avertizare cod roșu de ploi torențiale, vijelii și grindină.
„Ca urmare a fenomenelor meteo şi hidrologice ce s-au manifestat în cursul zilei de astăzi, au fost înregistrate două solicitări pentru intervenţia echipelor specializate din cadrul ISU Cluj, ca urmare a surprinderii de viituri a unui autoturism, ce se deplasa pe un drum secundar, şi a unei persoane aflate în locuinţa proprie. Ambele solicitări au venit din localitatea Ocolişel, comuna Iara, iar salvatorii au ajuns deja la persoana care a fost surprinsă de viitură în autoturism. Apele şi aluviunile începuseră să se retragă, iar persoana a reuşit să se autoevacueze din autoturism înainte se sosirea pompierilor şi i-a asigurat că se află în afara oricărui pericol”, se arată într-o informare a ISU Cluj.
Potrivit sursei citate, echipajul ISU s-a deplasat către locul indicat de cel de-al doilea solicitant, iar în zonă au fost dislocate, suplimentar, un autocamion cu o motopompă transportabilă pentru evacuarea apei, o autospecială pentru muncă operativă cu tracţiune integrală şi o barcă de salvare.
Prin sistemul RO-Alert au fost transmise joi mesaje de avertizare de cod roşu de precipitaţii, urmate de viituri şi depăşirea cotelor de pericol, către terminalele de telefonie mobilă de pe raza comunelor clujene Mihai Viteazul, Moldoveneşti, Iara, Valea Ierii şi Băişoara.