0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024 - 4:56
No menu items!

VIDEO. Un șofer a încercat să traverseze cu mașina râul Bistrița, dar a rămas împotmolit în mijlocul apelor

spot_img

Un șofer din Bistrița-Năsăud, cu dizabilități, a fost scos de pompieri din apă, după ce a rămas cu mașina în mijlocul râului Bistrița. Deși, inițial, s-a crezut că ar fi vorba despre un accident, șoferul de la volan le-a mărturisit salvatorilor că voia, de fapt, să traverseze râul la volan, scrie Bistrițeanul.ro.

Incidentul a avut loc chiar de 1 Mai, pe raza localității Viișoara, județul Bistrița-Năsăud. Șoferul, un bărbat în vârstă de 46 de ani, ar fi vrut să traverseze râul Bistrița cu mașina. Roțile autovehicului s-au împotmolit, iar mașina a fost luată apoi de apă.

Rămas captiv în mijlocul râului, cu apa care ajungea până la geamurile portierelor, bărbatul a cerut ajutor. Pompierii veniți la intervenție l-au scos în timp util și teafăr din apa rece. „Șoferul a fost scos din mașină.

Este vorba despre o persoană cu dizabilități. Acesta este conștient cooperant și nu prezintă mărci traumatice vizibile”, au transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud. După evaluarea paramedicilor, bărbatul a refuzat transportul la spital.

D.Constantin