7.1 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024 - 6:52
No menu items!

VIDEO Un șoarece a fost filmat într-un hipermarket din Cluj. Era la raionul de dulciuri și mânca ciocolată

spot_img

Un copil care era la cumpărături cu părinții a observat șoarecele când a vrut să ia ceva din standul cu dulciuri. Tatăl fetei a filmat rozătorul, dar a și atenționat personalul din magazin. Este vorba de Hipermarketul Auchan din Iulius Mall-ul, din Cluj.

“Fiica mea mi-a atras atenția ca pe raft este un șoricel, care mânca ciocolata. Am sesizat vânzătoarea, dar nu a părut interesată”, a povestit clientul pentru Stiri de Cluj.

Filmarea a fost postată pe internet și a fost masiv distribuită. Sute de oameni au comentat indignați.

Reprezentanții Hipermarketului Auchan din Cluj au reacționat printr-un comunicat și au dat asigurări că incidentul este izolat.

”Regretăm acest eveniment cu totul neașteptat și izolat și vă asigurăm că am luat imediat toate măsurile pentru a elimina orice risc pentru consumatori și pentru a elucida cauzele pentru care a apărut.

Astfel, am dispus, conform normelor și procedurilor interne, igienizarea și deratizarea întregului magazin precum și casarea mărfurilor pentru care există cea mai mica suspiciune că au intrat în contact. Suntem în continuare în alertă și am sporit controalele și filtrele pe care le punem în practică în mod uzual.

Magazinul Auchan Cluj face cu frecvență săptămânală procesul de deratizare. Ultima deratizare a avut loc miercuri 30.06.2021. În spatele fiecărei deratizari avem un proces verbal care atestă lipsa neconformităților. În urma sesizării de azi am luat măsura de a suplimenta cu încă o deratizare în seara aceasta”, precizează cei de la Auchan.