1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:05
No menu items!

VIDEO Trei persoane rănite într-un accident în Argeș. Intervenție îngreunată de albinele care au ieșit din stupii aflați într-o mașină

spot_img

Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut, miercuri seară, pe drumul naţional DN 7C, în localitatea Albeştii de Argeş. Echipajele de intervenție au acționat cu greu din cauza albinelor, care au ieșit din stupii aflați într-o mașină.

Potrivit poliţiştilor, în accident au fost implicate două autoturisme. Unul dintre vehicule transporta stupi de albine.

Trei persoane au fost rănite, din care două au rămas încarcerate.

La faţa locului au intervenit polițiști și pompieri, însă echipajele de intervenție au acționat cu greu până au găsit un apicultor. Și asta pentru că albinele au ieșit din stupii distruși în accident.

”Salvatorii ajunși la fața locului au constatat că în cele două vehicule se aflau trei persoane, iar unul dintre vehicule transporta și câțiva stupi. Două dintre victime au fost găsite încarcerate, respectiv șoferii, iar pentru aceștia s-au efectuat manevre de descarcerare. Toate cele trei victime erau conștiente și au fost preluate de către echipajele medicale, iar, ulterior, pentru îngrijiri medicale, au fost transportate la spital”, a declarat Ionuț Tunaru, purtător de cuvânt ISU Argeș.

SURSA FOTO/VIDEO: reporter24