-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:24
No menu items!

VIDEO/ Trei convoaie cu blindate SUA, pe teritoriul României. Primul a ajuns la baza Mihail Kogălniceanu

spot_img

Primul convoi cu tehnică de luptă al NATO a ajuns, vineri dimineață, la baza Mihail Kogălniceanu. Alte două convoaie sunt pe drum, unul în drum spre Râmnicu Vâlcea, iar altul în drum spre Nădlac.

Ministerul Apărării a anunţat, vineri dimineaţă, că tehnica militară SUA este în drum spre Mihail Kogălniceanu, fiind aproape de destinaţie. 

Convoiul a plecat, în noaptea de joi spre vineri de la Râmnicu Vâlcea, a ajuns în jur de ora 3.00 la Bucureşti şi şi-a continuat drumul către Baza Militară de la Mihail Kogălniceanu. Între orele 8.00 – 9.00 era estimată sosirea la destinaţie. 

„Misiunea clară a acestor soldaţi este de a demonstra angajamentul nostru ferm către aliaţii noştri. Din baza avansată din România, soldaţii noştri vor lucra îndeaproape cu forţele din ţara gazdă şi parteneră. Împreună vor realiza antrenamente dure, realiste, care vor creşte gradul de interoperabilitate şi încredere”, a declarat Joe Ewers, colonel în Regimentul 2 de Cavalerie, la plecarea militarilor americani din Germania spre România.

Al doilea convoi se află pe autostrada A1, la 10 km de Lugoj. În aproximativ 3 ore, convoiul format din aproximativ 18 camioane va traversa județele Alba și Hunedoara, urmând ca la Sibiu să se efectueze o pauză de aproximativ 45 de minute, iar mai apoi să se oprească timp de 9 ore la baza militară din Râmnicu Vâlcea. Se estimează ca cel de-al doilea convoi să ajungă la baza militară Mihail Kogălniceanu mâine dimineață, la primele ore.

Între timp, cel de-al treilea convoi a intrat în țară.

În cursul zilei de ieri au ajuns în Vama Nădlac și cei peste 1.000 de soldați americani care s-au alăturat colegilor lor sosiți în România acum câteva zile. Ei vor fi cei care vor prelua toată tehnica adusă în România.

Conducerea NATO va fi, vineri, în România. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, și președintele României Klaus Iohannis vor vizita  baza militară de la Mihail Kogălniceanu, unde ajung militarii americani, dislocați în România.

                                                                                                                 Adina Silav