4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:24
No menu items!

VIDEO. Tânărul care a furat o locomotivă s-a filmat când o conducea. Unde voia să ajungă

spot_img

Tânărul care a furat o locomotivă din gara Medgidia și a plecat cu ea la plimbare s-a și filmat. Mecanicul amator avea planuri mari: voia să ajungă la Palas Constanța, adică la 30 de kilometri distanță, scrie clubferoviar.ro.

Sursa citată a publicat și câteva discuții ce par a fi între tânăr și organele de anchetă. Pe parcursul dialogului, în fundal se aud sirene de locomotivă ce ar sugera că aceasta are loc în gară.

„T: Doream să fac manevre să pot trece pe o altă linie.

P: Să ajungi unde? T: În Palas la Constanța (patru km de Constanța).

P: Ce făceai cu ea în Palas?

T: Să (urmează o pauză lungă) agăț vagoanele de locomotivă.

P: Voiai să pleci cu locomotiva de aici ca să ajungi în Palas să agăți vagoanele de locomotivă?

T: Da, dacă se defecta una, o altă locomotivă.

P: Mă minți!

T: Nu mint! Nu mint!

P: Nu minți?

T: Nu! Nu mint deloc!

P: Păi și cum te gândeai tu că ajungi la Palas? De aceea ai scos-o tu de aici ca să mergi acolo să intri pe directă? Răspunde!

T: Da!”

Tânărul s-a şi filmat în timpul aventurii sale feroviare.

Incidentul s-a petrecut miercuri după-amiază, în stația Medgidia, iar locomotiva implicată aparține companiei Grup Feroviar Român (GFR). Tânărul a intrat în cabina de conducere, a ridicat și conectat pantograful, după care a pus locomotiva în mișcare. Locomotiva a ajuns apoi pe o altă linie, unde s-a oprit.

Tânărul care a pus locomotiva în mișcare a fost reținut de Poliția TF Medgidia. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa a informat că bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ, urmând ca vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.

Tânărul este acuzat de comiterea infracţiunilor de distrugere sau semnalizare falsă şi furt în scop de folosinţă.

                                                                                                               Adina Silav