1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:17
No menu items!

VIDEO. Sute de taximetriști protestează în Capitală. Cinci ore de claxoane şi scandări, în faţa Parlamentului

spot_img

Peste 500 de taximetrişti protestează în Piaţa Constituţiei şi Piaţa Victoriei din București, solicitând o serie de modificări legislative privind transportul în regim de taxi şi transportul alternativ.

Taximetriștii protestează miercuri, în intervalul orar 9:00 – 14:00, în Piața Constituției și Piața Victoriei, solicitând o serie de modificări legislative privind transportul în regim de taxi și transportul alternativ, a transmis președintele Asociației Pentru Drepturile Taximetriștilor Independenți (ADTI), Radu Viorel.

Potrivit acestuia, taximetriștii vor rămâne în stradă pe termen nelimitat, dacă nu vor fi efectuate modificările legislative.

Taximetriștii care protestează în Piața Constituției nu sunt din Capitală, ci sunt veniți din Cluj, Timișoara, Brașov, dar și din Argeș.

Șoferii reclamă că firmele și persoanele care fac transport alternativ nu se supun acelorași condiții pe care ei le respectă în ceea ce privește plata taxelor.

Taximetriștii spun că soluția ar fi o reglementare, astfel încât toată lumea să fie mulțumită.

                                                                                                         Adina Bucur Silav

SURSA FOTO: Clubul Taximetristilor/Facebook