1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:30
No menu items!

VIDEO/ Surpriză pentru o fetiță care a împlinit 7 ani în tabăra de refugiați de la Siret

spot_img

O fetiță care a implinit joi 7 ani în tabăra de refugiați de la Siret, județul Suceava, a avut parte de o supriză. Cei din tabără i-au pregătit un tort și cadouri.

”Au aflat că este ziua ei. Din acel moment, cei din Tabăra Mobilă de la Siret s-au mobilizat. Cineva a plecat să caute un tort, ceilalți au plecat după cadouri, iar un psiholog a mers să pregătească surpriza împreună cu mama Arinei, fetița care ieri a împlinit 7 ani”, au scris pe Facebook reprezentanții Ministerului de Interne.

Când totul a fost gata, toți cei implicați s-au prezentat la cortul în care se afla fata.

Potrivit imaginilor postate de reprezentanții ministerului, cei implicați în surpriză au întâmpinat-o pe fetiță, cântând „La mulți ani”, cu tort, lumânări, coifuri și baloane.

”La mulți ani, Arina! Îți dorim ca acest coșmar pe care îl trăiți să se termine cât mai repede, iar următoarea ta zi de naștere să o serbezi acasă”, i-au transmis fetei reprezentanții MAI.

                                                                                                                 Adina Silav