-3.4 C
București
joi, 20 februarie 2025 - 20:59
No menu items!

UPDATE. VIDEO. SUA și Rusia negociază pacea din Ucraina fără Kiev. Primele imagini cu reuniunea care stârnește îngrijorare în Europa

spot_img

UPDATE. Presa rusă relatează că discuțiile dintre cele două delegații, americană și rusă, s-au încheiat, la Riad, în Arabia Saudită, după 4 ore și jumătate.

Potrivit TASS, discuțiile dintre Rusia și Statele Unite „au decurs bine”, a declarat Iuri Ușakov, consilierul lui Putin care a discutat, alături de Serghei Lavrov, cu delegația SUA.

Rusia și Statele Unite au căzut de acord să țină cont de interesele reciproce.

„Este încă dificil să spunem că Federația Rusă și Statele Unite se apropie, dar s-a vorbit despre acest lucru”, a spus Ușakov. „Întâlnirea Putin și Trump este puțin probabil să aibă loc săptămâna viitoare”, a mai spus acesta.

Lavrov: „Extinderea NATO este o amenințare directă la adresa Rusiei”

După discuțiile cu partea americană, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că discuțiile au fost utile, adăugând că ambele părți au arătat „angajamentul de a găsi soluții”.

Oficialii americani și ruși au convenit să formeze un proces pentru o soluționare a războiul din Ucraina, spune Lavrov, adăugând că „am fost de asemenea de acord să crm condiții pentru a ne restabili pe deplin cooperarea”.

Referitor la situația din jurul NATO, Lavrov a spus că oficialii ruși au explicat delegației SUA că extinderea alianței este o „amenințare directă pentru Rusia”.

“Vor exista discuții despre împărțirea teritoriilor”

Și delegația Statelor Unite a susținut o conferință de presă, după întâlnirea cu rușii, din Arabia Saudită.

„În mod clar trebuie să vedem că acest conflict se încheie până la urmă. În cele din urmă am fost de acord ca echipele noastre să lucreze împreună. Cu toții rămânem determinați să continuăm acest proces într-un mod productiv”, au spus reprezentanții americani.

Întrebați despre ce înțeleg prin pace durabilă, aceștia au răspuns: „Există câteva principii de bază trebuie să fie vorba de o încheiere permanentă a acestui război, nu o încetare temporară a focului. Vor exista anumite discuții în ce privește împărțirea teritoriilor și cu privire la garanțiile de securitate

Cel mai important lucru e că președintele Trump și-a exprimat determinarea de a pune capăt acestui război.

Toate aceste lucruri vor conduce negocierile pe viitor. Președintele Trump a spus că își dorește ca discuțiile să se încheie rapid. A existat o discuție între cei doi președinți în urmă cu o săptămână și iată că a și avut loc o întâlnire la cel mai înalt nivel și ne așteptăm ca acest ritm să continue.

Întrebați dacă Rusia va putea să păstreze o parte din teritoriile anexate, delegația americană a spus: „Acestea sunt lucruri care trebuie discutate, va trebui să începem să muncim din greu…cel mai important e că am început acest lucru.

Acest război a devenit o mașină de tocat carne de ambele părți. Doar în câteva luni președintele Trump a reușit să schimbe conversația globală de la când se va încheia acest război la cum se va încheia. Și Putin și Zelenski i-au spus lui Trump că doar el poate încheia acest război.

Pentru ca un conflict să se poată încheia fiecare parte a acestui război trebuie să fie de acord cu termenii.

Scopul acestei întâlniri a fost să fie o continuare a discuției telefonice dintre Trump și Putin, o restabilire a dialogului”.

Referitor la existența unor sancțiuni în acord, aceștia au precizat:„Sancțiunile sunt rezultatul acestui conflict, au fost impuse după conflict, pentru a încheia orice conflict trebuie să existe concesii de ambele părți. Nu vi le pot spune acum, le vom negocia. Și Uniunea Europeană trebuie să ia parte la negocieri la un moment dat, pentru că și UE a impus sancțiuni.

În mod clar trebuie să vedem că acest conflict se încheie. Până la urmă, am fost de acord ca echipele noastre să lucreze împreună toți 5 care am fost prezenți astăzi. Cu toții vom rămâne determinați să continuăm acest proces într-un mod productiv.”

Delegația SUA a subliniat că pentru a încheia orice conflict trebuie să existe concesii de ambele părți.

Consilierul pentru securitate națională al SUA, Michael Waltz, a fost chestionat pe tema faptului că ucrainenii și europenii se simt marginalizați în aceste discuții cu Rusia.

“Nimeni nu a fost dat la o parte, dar Trump e într-o poziție a și făcut campanie cu asta, a spus că va pune capăt războiul. Ce încearcă președintele Trump e să facă pace, a făcut campanie pentru asta, iar lumea ar trebui să îi mulțumească pentru că a făcut ce nu a făcut altcineva în 3 ani și jumătate adică să înceapă acest proces serios, evident că mai e mult de lucru.

Vorbim cu ambele părți. Secretarul Rubio s-a întâlnit cu președintele Zelenski, președintele nostru a vorbit cu premierul britanic, cu președintele Macron. Aliații noștri sunt consultați, nu au fost dați la o parte. Vorbim cu ei în fiecare zi.

Nu am stabilit o dată pentru întâlnirea celor doi președinți”, a spus el.

Știre Inițială:

La Riad (Arabia Saudită) au loc, marți, discuții ruso-americane legate de soarta Ucrainei, fără participarea vreunui  oficial de la Kiev. Conversația ar putea deschide calea pentru un summit între Trump și omologul său rus, Vladimir Putin, scrie Reuters.

Secretarul de stat american Marco Rubio și ministrul de Externe rus Serghei Lavrov au început marți, la Riad, prima întâlnire la nivel înalt dintre țările lor în mai bine de trei ani care are ca scop să normalizeze relațiile bilaterale și să pună bazele negocierilor pentru încheierea războiului din Ucraina.

Ambele delegații s-au așezat în tăcere, fiind filmate pentru aproximativ un minut de către presa aflată pentru scurt timp în sală, scrie BBC. Gazdele saudite au rămas în încăpere doar pentru a face declarații de bun venit.

„SUA elimină Ucraina?” și „Ce concesii se vor cere Rusiei?”, sunt întrebările pe care jurnalistul BBC i le-a strigat secretarului de stat american Marco Rubio, însă acesta nu a răspuns.

Întâlnirea se desfăşoară la Palatul Conferinţei Diriya, în nord-vestul capitalei saudite și este prima întâlnire faţă în faţă dintre un ministru de Externe rus şi un secretar de stat american de la întâlnirea lui Lavrov cu omologul său american de la acea vreme, Antony Blinken, în ianuarie 2022, cu o lună înainte de începerea războiului din Ucraina. 

Conversația ar putea deschide calea pentru un summit între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin, cele două părți discutând despre restabilirea întregului complex al relațiilor ruso-americane.

Zelenski a avertizat că nu va semna „orice” armistițiu

Nici Volodimir Zelenski, nici alți oficiali ucraineni nu sunt prezenți la discuțiile de astăzi din Arabia Saudită. 

Volodimir Zelenski a acuzat, într-un interviu difuzat luni de canalul public german ARD, Statele Unite ale Americii că vor „să-i facă pe plac lui Putin” și caută un succes rapid în conflictul din Ucraina, dar a avertizat că nu va semna „orice” armistițiu.

De asemenea, președintele ucrainean a apreciat capacitatea de apărare europeană drept „slabă”, iar fără sprijinul SUA nu poate exista o „victorie ucraineană” în fața Moscovei.

„Noi nu vom semna orice pentru a fi aplaudaţi. Noi vom recupera tot”, a atenţionat Zelenski.

Întrebat dacă va renunţa la preşedinţia Ucrainei dacă va fi necesar pentru a se ajunge la un acord, Zelenski s-a declarat „gata să facă tot” pentru „o pace durabilă şi puternică”.

Zelenski se află astăzi în Turcia pentru a se întâlni cu președintele Recep Tayyip Erdogan.

                                                                                                            Adina Bucur