Scenele s-au petrecut în parcarea celui mai mare centru comercial din Craiova. Totul a fost surprins de camerele de supraveghere, iar imaginile au ajuns în posesia poliției. Agresorii au fost identificați și reținuți. Este vorba de Trei frați și tatăl lor.
În imagini se observă cum șoferul unui BMW încearcă să parcheze, dar pentru că nu a reușit să se încadreze corect, iese din locul de parcare cu spatele și oprește pe un loc de parcare paralel, moment în care o altă mașină de dimensiuni mai mici ocupă spațiul respectiv.
Șoferul care parchează ultimul, iese din mașină împreună cu soția și, după un schimb de replici, conducătorul BMW-ului începe să îi care pumni. Bărbatul agresat este înconjurat, împins între mașini și lovit de patru indivizi.
A fost lovită inclusiv soția șoferului care a încercat să intervină.
Scenele au fost observate de mai mulți martori care au sunat la 112.
La faţa locului a ajuns o ambulanţă, iar cei doi soţi au primit îngrijiri medicale.
Poliţiştii au demarat imediat cercetările şi i-au identificat pe agresori. Este vorba de trei fraţi, cu vârste cuprinse între 17 şi 22 de ani, şi tatăl lor, în vârstă de 48 de ani. Aceştia au încercat să mintă spunînd că nu s-au aflat în parcarea mall-ului, dar în fața imaginilor, au recunoscut.
„În urma probatoriului administrat de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Craiova, cei 4 bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cei în cauză au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J.Dolj şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.