Sfântul Nectarie, ierarhul din insula Eghina, s-a născut în anul 1846, în localitatea Silivria, în apropiere de Constantinopol. A trecut la cele veșnice în noaptea zilei de 8 noiembrie 1920, fiind înmormântat în ctitoria să, din insulă Eghina: Mănăstirea Sfântă Treime. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Nectarie în ziua de 9 noiembrie, potrivit crestinortodox.ro.
Credincioșii s-au strâns în număr foarte mare pentru a participa la procesiunea cu moaștele Sfântului Nectarie la mormântul său în insula Eghina.
Printre nenumăratele daruri primite de la Dumnezeu, Sfântul Nectarie a fost preaslăvit și cu darul facerii de minuni. Pentru nenumăratele minuni pe care le-a făcut și încă le mai face Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Nectarie, acesta din urmă a fost numit „Taumaturgul”, adică „Vindecătorul”.
Sfântul Nectarie s-a arătat făcător de minuni încă din timpul vieții, asemenea tuturor sfinților. Astfel, într-o vară, fiind mare secetă în insulă Eghina, pentru rugăciunile sale a venit ploaie din belșug și au rodit țarinile, încât toți s-au îndestulat de hrană. Văzând acest lucru, toți locuitorii insulei au început să-l cinstească în inimile lor pe pe Sfântul Nectarie, că pe un vas ales al Duhului Sfânt, și să îl cerceteze pentru fiecare nevoie a lor. Sfântul Nectarie vindecă o mamă, pentru rugăciunea copiilor.
Într-o casă din satul Digheliotica Egiou, aflat lângă Marea Egee, trăia Gheorghia Apostolopoulos, bărbatul ei, Kostas, și cei patru copii ai lor. În casă lor, la loc de cinste se află icoana Sfântului Nectarie din Eghina. Pe toți cei patru copii, femeia i-a crescut cu multă dragoste, învățându-i smeriți și iubitori de Dumnezeu. Dintr-o data, o tumoare canceroasă a zdrobit inima femeii, care nu mai putea să aibă grijă de soțul ei și de cei patru copii ai lor. Doctorul din localitate i-a confirmat boală, trimițând-o la un spital renumit din Atena. Acolo, același diagnostic: cancer. După mai multe operații, doctorii au renunțat, zicându-i că nu are șanse de vindecare, drept pentru care e mai bine să meargă acasă și să se pregătească de moarte. Zăcând în pat, femeia își îndemnă copiii să se roage neîncetat. Cu ultimele puteri, tot la rugăciune îi îndemnă. Într-o noapte de noiembrie, femeia a deschis ochii și a spus: „L-am văzut! L-am văzut pe Sfântul Nectarie, care mi-a spus că m-am făcut bine!” În același moment, unul dintre copii a spus: „Și eu l-am văzut, mamă, pe Sfântul din icoană!” A doua zi, când femeia a mers la spital, doctorii nu au mai putut găsi nici o urmă de cancer.
Untdelemn din candela Sfântului Nectarie
Dintr-o dată, unei doamne în vârstă, din București, i s-a făcut rău și a căzut pe stradă. Scuipând cheaguri de sânge și aproape pierzându-și cunoștința, femeia a fost dusă de urgență la spital. La spital, după cinci zile petrecute conectată la aparate, în urmă consultației, s-a rostit un diagnostic multiplu: ulcer gastric duodenal, cu crater de natură malignă; hemoragie digestivă, cu anemie post hemoragică 6; infarct miocardic.
În urmă unui consult amănunțit și a mai multor ecografii, femeia a fost programată pentru o intervenție chirurgicală urgență. Între timp, femeia a mers la Mănăstirea Radu Vodă, unde venea adesea, spre a se închină Sfântului Nectarie și a-i săruta cinstitele Moaște. Spunând unui părinte durerea în care se află, ea a primit o sticluța cu untdelemn din candelă Sfântului Nectarie, spre a se unge în fiecare dimineață, până la operație. Ajungând la spital, în ziua programată, chirurgul care urmă să facă intervenția, i-a zis acesteia: „Nu am ce tăia, căci rana s-a închis!”.
Un monah operat de Sfântul Nectarie
Un monah tânăr din România a fost diagnosticat cu mai multe boli grele: hepatită activă, colecist alungit, gastrită cronică, ulcer duodenal, reflux gastroesofagian, pietre la fiere și colon iritabil. Întâmpinând mari greutăți în a mânca și a munci, după doi ani de internări și analize, monahul a venit la un spital din București, unde, în urmă analizelor, a fost programat pentru o dublă operație, la fiere și la stomac.
Știind despre Moaștele Sfântului Nectarie, aflate la Mănăstirea Radu Vodă, monahul a mers să se închine și să se roage pentru ajutor. Simțind o mângâiere deosebită din partea sfântului, monahul a plecat spre casă, simțindu-se încă foarte rău. A două zi, însă, nici semn de durere, nicăieri. Ajungând la spital, în ziua programată pentru operație, când au fost făcute analizele, acestea au ieșit perfecte. Nici semn de boală. Doctorul, crezând că este vorba de o eroare de calculator, a repetat analizele, însă rezultatul a fost același. Nici semn de boală, căci Sfântul Nectarie îl operase pe monah în chip tainic, tămăduindu-l.
Mănăstirea Radu Vodă, cu hramul Sfânta Treime, are ca protector, din 2002, pe Sfântul Nectarie Taumaturgul. Părticele din moaştele Sfântului Nectarie, dăruite mănăstirii în 2001, sunt aşezate într-o raclă care stă în partea stângă a bisericii, sub un baldachin.
Constantin Dulcan despre minunile Sfântului Nectarie, vindecător de cancer: „O suferință uneori se dă tocmai ca să învățăm ceva de ea”
Mulți români au evlavie la Sfântul Nectarie din Eghina, făcătorul de minuni, cel care îi ajută pe bolnavii de cancer și pe femeile care își doresc copii. Profesorul universitar dr. Dumitru Constantin Dulcan nu doar crede în minunile Sfântului Nectarie, dar le şi înţelege şi ni le explică şi nouă.
Prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan, invitat la emisiunea De-a viaţa ascunselea, a explicat căteva dintre principiile din spatele miracolelor la care asistăm prin medierea oamenilor sfinţi.
„Aici este vorba de a plecat de la principiul ultim al existenței. Ultima cărămidă a oricărui sistem biologic, a oricărei ființe, este de ordin energetic și nu substanțial. Deci nu există o cărămidă solidă. Ce avem noi imaginat este doar o cuantă, un pachet de energie. Ei bine, cu această energie funcționăm toți, Noi, cei comuni, obișnuiți, n-avem interdicții, nici probabil informația necesară și pierdem foarte multă energie vorbind mult, epuizându-ne etc.
Acești oameni pe care noi îi numim sfinți, ei nu-și consumă energia pe lucruri inutile, cum facem noi… nu întotdeauna că vrem, ci pur și simplu din neștiință. Nu știm că asta o să însemne o pierdere de energie.
Energia, la rândul ei, este acel acel ceva prin care noi putem să obținem niște performanțe. Cu această energie, noi putem obține performanțe de ordin spiritual, că despre asta este vorba.
Sfinţii au niște capacități pe care noi, ceilalți comuni, laici, nu le putem avea. Lucrul ăsta se întâmplă mai în toate religiile, nu numai religia noastră, da. În cazul de față discutăm despre Sfântul Nectarie, cel care al cărui film l-am văzut împreună. Am citit cartea domniei sale, am citit foarte multe cărți ulterior apărute și am văzut că acest om din start a fost în primul rând un copil necăjit. (…)
Ei bine, prima minune, dacă vreți, este la 14 ani când îi scrie o scrisoare lui Iisus şi neavând un timbru, se duce la un vecin căruia îi spune vrea un timbru, iar acesta se oferă să îi ducă scrisoarea la poştă, cu ale lui. Curios de o scrisoare trimisă lui Dumnezeu, vecinul deschide scrisoarea şi odată ce descoperă că expediatorul cere sprijin, i-l oferă chiar el.
(…) Nectarie din Eghina era din start un om dăruit lui Dumnezeu. Odată ajuns la seminarul de teologie și acolo iar se întâmplă niște lucruri extraordinare. Știţi, tineri să ceartă… Ce soluții a găsit de împăcare? Le spune: n-am să mă hrănesc trei zile ca voi sâ încetaţi să mă mai urâți.
Oricine ar fi făcut orice altceva, dar nu s-ar fi condamnat pe sine la lipsă de hrană, tocmai pentru a opri modul de agresiune al tineretului, care e inevitabil.
Care erau armele Sfântul Nectarie împotriva pizmuitorilor, împotriva răuvoitorilor, împotriva celor care voiau să-l piardă?
Răbdarea și tăcerea. Răbdarea, pentru că nu-i altă cale, nu te poți răzbuna pe toată lumea. Era evident că se afla într-o poziție mult mai mică decât cei care erau în fața sa, dar la gradul lui de înțelegere, de înțelepciune, nu putea să procedeze altfel. El binecuvânta. Le dădea binecuvântarea lui, pentru că se ruga pentru cei care îl blamau
Ei, asta asta demonstrează în plus înțelepciunea sa de cu totul altă factură.
Dar iată că într-un plan tot energic al universului, lucrul acesta este aşa dorit, așa este făcut, ca noi să dorim bine celor care ne vor rău și evident că este cu totul altceva. (…)
Eu spun mereu că oamenii care respectă anumite reguli, care se impun într-un plan exterior nouă, un plan – să spunem eterat, eu cred că sunt destinați. Nu cred că vin oamenii cu această însușire. Am văzut în istoria multor sfinți că de mici și-au dorit lucrul ăsta și ajung acolo. Au făcut-o cu foarte multă aplecare, cu foarte multă răbdare.
(…) Acuma întrebarea este de ce suferința cultivă mai mult aceste însușiri decât bucuria.
O suferință uneori se dă tocmai ca să învățăm ceva de ea
Suferinţa te determină la meditație, la gândire, să te întrebi de ce?, unde am greșit?… să nu mai greșesc, să nu mai fac asta. Durerea, necazurile care sunt evident corelate unei suferințe te determină să iei niște măsuri și să nu uiți ce se întâmplă.
Când eşti bucuros nu mai stai să te gândeşti de ce eşti bucuros, doar te manifeşti în maniera asta.
(…) Unii sunt laici, alții au destinul de a fi acolo, pe linia aceea cleziastică, să evolueze altfel decât noi. Sfinţii acumulează acea energie pe care noi o pierdem într-o clipă. Oamenii aceea uzează de plusul de energie pe care îl pierdem și această energie înseamnă acțiune, înseamnă fapt, înseamnă comportament, înseamnă conduită.”, a explicat profesorul Dulcan.
D.Constantin