4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:21
No menu items!

VIDEO. Scandal în Giurgiu. „Mascații” și jandarmii i-au alungat cu gaze lacrimogene pe localnici: „Au nenorocit copiii!”

spot_img

Un conflict între autorități și localnici a izbucnit vineri dimineață în orașul Mihăilești, din Giurgiu, după ce Primăria a decis închiderea unei străzi din satul Novaci. Situația a degenerat, iar jandarmii și „mascații” ai intervenit pentru a dispersa mulțimea furioasă.

Este vorba despre drumul de acces al copiilor către școală, iar oamenii susțin că de mai bine de 100 de ani acel drum exista, servind generații întregi de elevi și localnici. Recent, însă, edilul a dispus închiderea drumului, stârnind indignarea comunității.

Mai mulți oameni s-au adunat pentru a împiedica operațiunea administrației locale, iar reprezentanții primăriei au chemat jandarmii pentru a-i îndepărta pe protestatari.

În imaginile înregistrate de localnici se vede cum unul dintre jandarmi deschide robinetul unei butelii de gaze lacrimogene și îl îndreaptă spre cei care protestau.

Aceștia se îndepărtează tușind și înjurând. La scenă au asistat și copii, la fața locului fiind chemat un echipaj SMURD pentru a le acorda îngrijiri medicale.

„Au dat cu gaze în ochi la copii. Îi omoară. Chemați salvarea. Au nenorocit copiii!”, au strigat revoltați localnicii.

„La data de 7 iunie a.c., ora 09.26, Poliția orașului Mihăilești a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat cu privire la faptul că are un conflict cu reprezentanții unei instituții publice, care vor să închidă o stradă.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele cercetări a reieșit faptul că lucrătorii instituției ar fi montat o plasă, care bloca accesul unei alei.

Ulterior, a fost primit un alt apel de la un angajat al instituției, care a sesizat faptul că angajații acesteia nu sunt lăsați de către mai mulți cetățeni să execute o lucrare.

La fața locului au fost direcționate echipaje de poliție din cadrul Poliției orașului Mihăilești, iar în urma cercetării la fața locului, în zonă s-au strâns mai multe persoane, care au devenit recalcitrante.

A fost solicitat sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean Giurgiu și al Serviciului pentru Acțiuni Speciale, în vederea aplanării conflictului.

În cadrul intervenției, polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au folosit pulverizatorul cu substanță iritant-lacrimogenă.

În continuare, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice.

De asemenea, se efectuează verificări cu privire la modul de intervenție al polițiștilor prezenți la fața locului”, se spune în comunicatul Poliției din Mihăilești.

                                                                                                        Adina Bucur