-0.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024 - 5:17
No menu items!

VIDEO Restaurant faimos din București, închis de ANPC. Neregulile descoperite de către inspectori

spot_img

Comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au anunțat, sâmbătă, că au închis restaurantul Trattoria Roma, din cartierul Drumul Taberei, din Capitală, după ce au găsit mizerie și insecte moarte, dar și alte nereguli. Acesta își reia activitatea după rezolvarea problemelor.

Astfel, în urma verificărilor la restaurant, o echipă a Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor municipiul București a constatat un mod defectuos de derulare a activității restaurantului, .

Astfel, s-a decis oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a unei cantități de peste 113 kg produse neconforme în valoare de peste 5.000 lei, a fost aplicată o amendă contravențională în valoare totală de 10.000 lei, iar prestarea serviciilor a fost oprită până la remedierea deficiențelor.

Între nereguli, comisarii ANPC au sesizat utilizarea unor materii prime și preparate culinare fără etichete cu data limita de consum sau elemente de identificare și caracterizare, utilizarea unor agregate frigorifice total neigienizate, cu prezența masivă de praf, impurități și resturi alimentare pe ventilația cu care sunt echipate , prezența unor insecte moarte, nerespectarea condițiilor de temperatură și a vecinătăților în agregatele frigorifice, existența unui paviment depreciat ce nu poate fi igienizat corespunzător, utilizarea bureților de sârmă, în spațiul de lucru și colectarea rezidurilor solide în recipiente fără capac.

De asemenea, informarea consumatorilor asupra riscurilor previzibile reprezentate de ingredientele cu potențial alergen lipsea în lista meniu.