Mai mulți protestatari s-au adunat, joi, în fața sediilor PSD și PNL din Șoseaua Kiseleff și Aleea Modrogan, cu câteva ore înaintea întâlnirii dintre delegațiile liberalilor și social – democraților pentru negocierile în privința formării unui nou guvern.
Oamenii au scandat, în principal, mesaje împotriva introducerii obligativității certificatului verde, proiectul de lege aflându-se în acest moment la Camera Deputaților, spre analiză și vot final.
După ce au manifestat în fața sediului PSD, protestatarii s-au mutat la PNL, în Aleea Modrogan.
Ajuns și el la sediul PNL, Rareş Bogdan i-a invitat pe doi dintre reprezentanţii protestatarilor în sediul partidului şi le-a spus că va pune pe hârtie solicitările lor şi acestea vor fi analizate în grupul parlamentar PNL.
Raluca Dan