-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:28
No menu items!

VIDEO. Protest al sindicaliştilor din penitenciare şi Poliţie, în faţa Guvernului. Cer să fie plătiți „așa cum prevede legea”

spot_img

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual şi Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor protestează din nou, miercuri, în Piaţa Victoriei, membrii sindicatului nefiind de acord cu măsura propusă prin proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pus în dezbatere săptămâna trecută de ministrul Muncii, care prevede plata a numai o pătrime din restanţa salarială.

„Nu acceptăm măsura propusă prin proiectul OUG pus în dezbatere săptămâna trecută de ministrul Muncii, care prevede plata a numai o pătrime din restanţa salarială! Nu acceptăm firimiturile aruncate de la masa guvernamentală, vrem să fim plătiţi aşa cum prevede legea! Sunt doi ani de când avem salariile îngheţate, prin neaplicarea Legii-cadru 153/2017, timp în care rata cumulată reală a inflaţiei a trecut de 25%, preţurile principalelor produse de consum şi costurile facturilor au tot crescut vertiginos, iar noi suntem trataţi ca nişte sclavi pe plantaţie! Nu acceptăm firimiturile aruncate de la masa guvernamentală, vrem să fim plătiţi aşa cum prevede legea!”, susţin sindicaliştii.

Aceştia subliniază că, după şase zile de proteste (pichetări sindicale), au constatat că Executivul şi Coaliţia „au întors spatele revendicărilor noastre economico-sociale”, care privesc poliţiştii, personalul contractual, pensionarii militari şi, în ansamblu, familia ocupaţională bugetară Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională.

Sindicaliştii au avut discuţii directe cu miniştrii Finanţelor, Afacerilor Interne şi Muncii, cărora le-au prezentat necesitatea aplicării Anexelor VI şi VIII din Legea-cadru a salarizării 153/2017 (prorogată în ultimii doi ani), respectiv intrarea în grilă 100%, aşa cum s-a procedat în cazul altor familii ocupaţionale.

„Cu ocazia protestului de la Guvern, premierul (sau cine o fi decis în numele lui) a trimis la discuţii 3 angajaţi de la Cabinet, fără nicio capacitate de înţelegere a revendicărilor noastre, pentru că erau total străini de legislaţia în domeniul muncii/salarizării/pensiilor militare de stat şi, per ansamblu, de Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională. În concluzie: răspunsurile primite din partea decidenţilor au fost complet alambicate şi neconvingătoare, ba chiar sfidătoare, deşi ministrul Lucian Bode ne-a precizat foarte clar, la întâlnirea pe care am avut-o împreună, în 16 august, că în bugetul MAI există fondurile pentru plata a jumătate din cuantumul restanţelor salariale, chiar în această lună. Totuşi, decizia este tergiversată din motive neclare, deşi uşor de subînţeles. Deducem că la nivelul Guvernului nu s-a dat ok-ul pentru plată”, arată sindicaliştii din Poliţie.

Pe de altă parte, într-un comunicat al FSANP se menţionează că „Poliţia şi penitenciarele protestează pentru că s-au săturat de circul politic creat de miniştrii cabinetului Ciucă, responsabili cu aplicarea defectuoasă a legii salarizării unitare pentru întreaga structură de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Două proiecte de lege în Parlament pentru modificarea ordonanţei trenuleţ, două proiecte de ordonanţă lansate în spaţiul public de către ministrul Apărării, Vasile Dîncu, două proiecte de ordonanţă ale ministrului Muncii, Marius Budăi, retrase intempestiv, un proiect al prim-ministrului Nicolae Ciucă uitat în sertarele guvernamentale au bulversat şi au tensionat la maxim cei aproximativ 250.000 de angajaţi din sectorul de apărare, ordine publică şi securitate naţională. De 10 luni, poliţiştii, militarii şi poliţiştii de penitenciare solicită acordarea celor două tranşe salariale restante din anul 2020, însă până, la această dată, aceştia au primit doar promisiunea acordării unui sfert de tranşă. Acest „praf în ochi” arată dispreţul politicienilor coaliţiei de guvernare pentru angajaţii din instituţiile de forţă ale statului”.

                                                                                                                 Adina Silav