3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:26
No menu items!

VIDEO. Preotul și alte patru persoane, înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE pe Facebook

spot_img

Patru persoane au fost înjunghiate, luni seară, într-o biserică din suburbia metropolei australiene Sydney. Atacul a avut loc în incinta lăcaşului de cult „Hristos, Bunul Păstor” din Wakeley, scrie Sky News.

Poliția din New South Wales a fost alertată, luni seara, cu privire la un atac cu cuţitul într-o biserică din suburbia Wakeley. Iniţial au fost raportate două victime, însă echipajele de paramedici sosite la faţa locului au transmis că patru persoane au fost rănite. 

Potrivit primelor informaţii, atacatorul s-ar afla în custodia poliţiei. Acesta s-at fi năpustit asupra predicatorului creştin, care oficia Sfânta Liturghie, iar atacul a fost transmis live pe reţelele de socializare.

Printre victimele atacului se numără patru bărbaţi cu vârste între 20 şi 60 de ani. Toţi se află sub supraveghere medicală, însă rănile suferite nu le pun viaţa în pericol. Potrivit presei locale, printre cei răniţi se află şi un ofiţer de poliţie.

„Urmăream transmisia în direct, iar un bărbat tânăr a atacat, probabil cu o armă, dar e greu de spus. Totul a fost foarte rapid”, au scris urmăritorii pe Facebook. „Biserica a intervenit și apoi transmisia în direct s-a întrerupt și a fost ştearsă. Vă rugăm să vă rugați pentru episcopul nostru curajos”, sunt câteva dintre comentariile care au urmat după atac.

D.Constantin