4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:44
No menu items!

VIDEO. Papa Francisc îl imploră pe Putin: „Cum rămâne cu faptul că omenirea se confruntă din nou cu ameninţarea atomică? Este absurd”

spot_img

Papa Francisc l-a „implorat” duminică pe preşedintele rus Vladimir Putin să „oprească spirala violenţei” din Ucraina, în timp ce deplânge profund anexările „contrare dreptului internaţional”, relatează AFP.

Înainte de rugăciunea Angelus din Piaţa Sf. Petru, Papa s-a adresat „Preşedintelui Federaţiei Ruse, rugându-l să oprească, tot din dragoste pentru poporul său, această spirală a violenţei şi a morţii”.

Este prima dată când papa se adresează direct preşedintelui rus în timpul unui discurs, de la începutul conflictului, pe 24 februarie.

Papa a vorbit pentru prima dată şi despre anexările teritoriilor ucrainene de către Moscova, deplângând „noile acţiuni contrare principiilor dreptului internaţional”. 

Vladimir Putin a proclamat vineri anexarea a patru regiuni ucrainene, o decizie care a atras critici ferme din partea comunităţii internaţionale.

„Deplâng profund situaţia gravă apărută în ultimele zile (…) Măreşte riscul escaladării nucleare, până la temeri privind consecinţe incontrolabile şi catastrofale la nivel global”, a spus Papa Francisc. 

Suveranul pontif a lansat, de asemenea, „un apel la fel de încrezător către preşedintele Ucrainei (Volodimir Zelenski) să fie deschis la propuneri serioase de pace”.

„Este supărător faptul că lumea află despre geografia Ucrainei prin nume precum Bucha, Irpin, Mariupol, Izium, Zaporojie şi alte localităţi, care au devenit locuri de suferinţă şi frică de nedescris”, a spus el.  „Şi cum rămâne cu faptul că omenirea se confruntă din nou cu ameninţarea atomică? Este absurd”.

Denunţând încă o dată „nebunia” şi „oroarea” războiului, Papa Francisc a insistat asupra „respectului pentru valoarea sacrosantă a vieţii umane” şi „suveranitatea şi integritatea teritorială a fiecărei ţări”.

Sfântul Scaun încearcă din 24 februarie să menţină un echilibru diplomatic delicat cu cele două ţări, papa condamnând un război „crud şi lipsit de sens”, păstrând în acelaşi timp deschisă posibilitatea dialogului cu Moscova.

Raluca Dan