-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:06
No menu items!

VIDEO. O vameșă a furat, la control, 300 de dolari din portofelul unui pasager și i-a înghițit. Ofițerul a spus că mânca ciocolată

spot_img

O vameșă de la aeroportul din Manila a fost filmată înghițând ceea ce par a fi trei bancnote de 100 de dolari, pe care e suspectată că le furase în timpul unui control al bagajelor, relatează CNN.

Situația este investigată de Oficiul local pentru Securitatea Transporturilor. Incidentul s-a petrecut în Terminalul 1 al Aeroportului Internațional Ninoy Aquino din Manila, pe 8 septembrie. Oficiul pentru Securitatea Transporturilor a transmis că un pasager a raportat furtul de 300 de dolari din geanta de mână, după controlul de la frontieră, iar presupusa infracțiune este investigată.

Ofițerul suspectat, o femeie, a fost suspendat pe perioadă cercetărilor, după ce o filmare a unei camere cu circuit închis o arată înghițind presupusele bancnote de 100 de dolari. Apoi, își acoperă gura cu o batistă, înainte să bea apă dintr-o sticlă dată de un coleg.

Vameșa ar fi înghițit banii întrucât a observat că a fost filmată de camerele de supraveghere.

Ofițerul a negat că a furat bani de la pasager și a susținut, scrie Philippine Star, că mânca, de fapt, ciocolată. Dar și acest lucru este interzis în timpul serviciului! Vameșa lucrează la aeroport de șapte ani și câștigă un salariu lunar de 16.000 de pesos filipinezi, aproximativ 280 de dolari.

Alături de ofițerul surprins în filmare, au fost suspendați și supervizorul ei, și un alt membru al personalului. Ministrul transporturilor din Filipine, Jaime Bautista, a ordonat deja agenției să depună dosare administrative și penale împotriva suspectului.

Din martie, oficialilor aeroportului li s-a interzis să mai poate uniforme cu buzunare din cauza cazurilor de furt.

D.Constantin