-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:04
No menu items!

VIDEO O nouă cerere de arestare pentru Victoraş Micula. A tras cu o armă de asalt pe un pod din Oradea

spot_img

Un nou dosar penal pentru Victoraș Micula, după ce acesta a tras cu o mitralieră de pe un pod din Oradea. Fiul magnatului Viorel Micula a fost trimis în judecată pentru a doua oară în mai puţin de 6 luni, acuzat de săvârșirea a 31 de infracţiuni, 18 privind fapte de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi 13 de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Parchetul Oradea a făcut publice acuzaţiile pentru care l-au trimis în judecată pe Micula. Potrivit rechizitoriului, ancheta în caz a început în primăvara anului 2019, după apariţia pe reţelele de socializare a unei înregistrări în care Victor Micula apare participând la o cursă ilegală de maşini pe străzile Oradiei, alături de mai mulţi tineri, făcând drifturi prin intersecţii, gonind cu 220 km/h pe centura oraşului și trăgând cu o armă de asalt, pe un pod.După ce reprezentanţii Poliţiei Bihor au anunţat că au declanşat o anchetă în caz, Micula a pretins că arma folosită ar fi fost o replică, de tip airsoft, pe care a şi predat-o Poliţiei. Actul de acuzare al Parchetului arată, însă, că milionarul  a minţit, pentru că arma airsoft a fost cumpărată, de fapt, după cursa ilegală, expres pentru a-i induce în eroare pe poliţişti. În realitate, spun procurorii, Micula a tras cu o puşcă letală semiautomată, „marca UM Sadu (WUM), de calibrul 7,62×39 mm”, pe care a împrumutat-o de la un amic de-al său, vânător, faţă de care cercetările continuă într-un dosar separat, pentru că a încredinţat o armă letală unei persoane care nu avea drept să o utilizeze.  

Rechizitoriul dezvăluie că, în perioada 30 aprilie – 29 mai 2019, deci în decurs de o singură lună, milionarul a cheltuit aproape 40.000 euro pe 10 arme de vânătoare şi sute de cartuşe letale.

Dintre cele 10 arme procurate printr-un interpus Hava, anchetatorii au găsit la Micula doar două, o puşcă Bock Benelli şi o armă Blaser R8, plus încă o armă letală, marca Baikal, pe care o cumpărase anterior, pe numele unui alt interpus.

Acum, se cere din nou arestarea lui, pentru gravitatea și numărul mare a faptelor comise.

Este deja a doua cerere de arestare emisă pe numele lui Victoraș Micula anul acesta, după ce, în luna ianuarie, polițiștii au solicitat același lucru într-un dosar în care este acuzat că ar fi accesat baza de date a MAI și ar fi participat ilegal, îmbrăcat în polițist, la o percheziție.