-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:19
No menu items!

VIDEO. Mașinile parcate pe un bulevard din Râmnicu Vâlcea, lovite de un vehicul militar. Se filma un videoclip cu manele

spot_img

O scenă mai puțin obișnuită a avut loc, miercuri, în Râmnicu Vâlcea. Un transportor blindat a lovit autoturismele parcate pe marginea străzii. Presa locală, care a publicat imaginile, scrie că este vorba despre un „autovehicul istoric”, iar conducătorul acestuia a fost amendat.

În imaginile surprinse de trecători se vede cum cel care conduce TAB-ul pierde pentru un moment controlul vehiculului și lovește două mașini parcate. La volan se afla propietarul, un bărbat din Vâlcea, iar în turelă, cântărețul de manele Dani Mocanu, care filma un videoclip. S-a arătat deranjat de trecătorii care încercau să surprindă scenele cu telefoanele mobile.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea au precizat că vehiculul este unul istoric, fiind înmatriculat în Anglia şi cu drept de a circula pe drumurile publice.

„Nu este vorba de un autovehicul de armată, ci de un autovehicul istoric, înmatriculat în Anglia şi condus de un cetăţean român cu permis de conducere de Marea Britanie. Acesta va fi sancţionat cu amendă între 580-725 de lei, pentru efectuarea unor activităţi de natură a distrage în mod periculos atenţia în timpul mersului. Nu au fost constate alte nereguli”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Georgiana Stancu.

                                                                                                                 Adina Silav

SURSA VIDEO: Săptămâna în Oltenia/Facebook