-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:00
No menu items!

VIDEO. Misiune dificilă a pompierilor români în Grecia

spot_img

Prima misiune a pompierilor salvatori români în Grecia a început, duminică dimineața, în zona Spathari, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). 

Potrivit IGSU, la această misiune vor participa, în primă fază, 35 de subofițeri care încadrează 6 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 2 cisterne. Alături de ei vor fi 4 ofițeri români, însărcinați cu dublă responsabilitate: coordonarea primului modul de intervenție, respectiv, menținerea unei legături permanente cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

În urma primelor discuții avute cu ofițerul elen, schimbarea personalului operativ este planificată a fi efectuată la 6 ore.

„Totodată, reamintim faptul că autoritățile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, acestea fiind responsabile de configurarea planului de intervenție, gruparea numerică a forțelor și efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acționa în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetație”, au mai precizat oficialii români. 

Emanuel Stan