1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:15
No menu items!

VIDEO. Joe Biden și-a făcut cont de TikTok. Aplicația, interzisă pe majoritatea dispozitivelor guvernamentale

spot_img

Preşedintele american Joe Biden a devenit duminică seara utilizator de TikTok, marcând debutul său pe această reţea socială cu un video de 26 secunde.

În ultimii ani, guvernul american – atât precedenta echipă republicană, cât şi adminstraţia Biden – a criticat în mod ferm această aplicaţie de partajare a videoclipurilor.

TikTok, proprietate a grupului chinez ByteDance, a fost acuzată de un mare număr de politicieni americani că este un instrument de propagandă pentru guvernul chinez, ceea ce grupul chinez neagă categoric, informează luni AFP, preluată de Agerpres.

În videoclipul partajat duminică pe contul de campanie @bidenhq, preşedintele democrat de 81 de ani abordează cu lejeritate diverse subiecte, de la politică la campionatul de fotbal american NFL.

Atunci când este întrebat dacă preferă Super Bowl sau celebrul său spectacol dintre reprize, al cărui cap de afiş a fost anul acesta cântăreţul Usher, el a spus că alege meciul.

Întrebat despre existenţa unui complot secret menit să trucheze meciul pentru ca vedeta muzicii pop Taylor Swift – al cărei iubit Travis Kelce este jucător la Kansas City Chiefs – să-şi poată folosi apoi notorietatea pentru a-l susţine pe Joe Biden, preşedintele a răspuns cu umor: „Mi-aş atrage probleme dacă v-aş spune”.

TikTok, interzis în mai multe state americane

Mai multe state americane şi guvernul federal american au interzis utilizarea aplicaţiei pe dispozitive oficiale ale guvernului, invocând riscuri pentru securitatea naţională.

În statul Montana (nord-vest), un judecător a blocat recent o iniţiativă a administraţiei acestui stat menită să interzică în totalitate aplicaţia.

Chiar dacă aplicaţia continuă să fie examinată de Washington, nicio măsură federală menită să interzică sau să restrângă utilizarea reţelei sociale nu mai pare a fi preconizată.

„Pare acum că ideea unei intervenţii fusese avansată mai mult pentru a marca puncte politice decât într-un efort serios de legiferare”, a declarat recent David Greene, avocat specializat în libertăţile civile, pentru publicaţia britanică The Guardian.

Odată cu apropierea alegerilor, platforma permite de asemenea să se ajungă la tinerii alegători, care sunt principalii săi utilizatori.

                                                                                                      Adina Bucur Silav