1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:40
No menu items!

VIDEO. Japonia, lovită de un taifun „foarte puternic”. Locuitorii mai multor insule avertizați că trebuie să se adăpostească

spot_img

Un taifun ”foarte puternic”, Muifa, se apropie, duminică, de mai multe insule din sudul Japoniei, eveniment care a determinat autorităţile locale să ceară locuitorilor să se adăpostească de ”valuri şi vânturi puternice” înainte ca taifunul să lovească uscatul, relatează AFP.

 Duminică după-amiază, taifunul s-a aflat la 180 de kilometri sud de Ishigaki (insula din extremitatea sudică a arhipelagului, nu departe de Taiwan), provocând rafale care au ajuns la 216 km/h, şi se îndreaptă spre nord-vest, a precizat agenţia de meteorologie a Japoniei.

 Potrivit acesteia, ”taifunul Muifa, care este foarte puternic, este aşteptat să ajungă foarte aproape (de regiunea Ishigaki) luni. Valuri şi vânturi puternice sunt aşteptate în regiune pe tot parcursul zilei de marţi.

 Întrucât viteza taifunului ar putea slăbi, dar nu şi intensitatea, ”regiunea ar putea resimţi efectele pentru o perioadă lungă de timp”, a indicat agenţia de meteorologie.

 Guvernul din Okinawa – o prefectură care cuprinde peste 150 de insule din sudul Japoniei – le-a cerut persoanelor în vârstă care locuiesc în Ishigaki şi în alte insule din regiune să se adăpostească înainte ca taifunul să lovească.

 ”Aş dori să cer tuturor să fie vigilenţi la vânturile puternice, ploile abundente… şi să ia măsuri pentru a-şi proteja mai întâi vieţile”, a declarat guvernatorul prefecturii Okinawa, Denny Tamaki, duminică.

 După ce a atins insula Ishigaki, se aşteaptă ca Muifa să se îndrepte spre nord şi Shanghai, China, potrivit prognozei agenţiei nipone.