12.2 C
București
vineri, 18 octombrie 2024 - 14:23
No menu items!

VIDEO. Incident revoltător la o grădiniță din Brăila: Un copil de 1 an, lovit de educatoare

spot_img

Poliţiştii din municipiul Brăila fac cercetări pentru purtare abuzivă, după ce în spaţiul public online a apărut un video în care o educatoare dintr-o grădiniţă ar lovi un copil.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila s-au sesizat din oficiu, la data de 18 octombrie a.c., cu privire la faptul că, în incinta unei grădiniţe din municipiul Brăila, un preşcolar ar fi fost agresat de către un cadru didactic.

În prezent, poliţiştii efectuează verificări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor şi luarea măsurilor legale care se impun, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă”, a transmis, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Incidentul s-ar fi petrecut luni, 14 octombrie, la grupa mijlocie de antepreșcolari de la Grădiniţa cu program prelungit nr. 11 din municipiul Brăila, potrivit presei locale.

Copilul are doar 1 an și 8 luni, iar educatoarea l-a lovit în timpul unor activități didactice. Femeia ar fi de fapt pensionară, iar aceasta ar mai fi fost implicată în acțiuni similare.

Totul a fost filmat de către o elevă de la Liceul Pedagogic, practicantă la grădiniță. De altfel, în sala de clasă se aflau, în afară de educatoare, încă patru adulți, respectiv practicante la grădiniță.

                                                                                                          Adina Bucur