O tânără cu handicap din Craiova a fost umilită de un șofer de autobuz. Era împreună cu mama ei și a cerut să i se deschidă rampa pentru a urca, dar șoferul le-a închis ușa în față. S-a deschis o anchetă la regia de transport în comun, iar șoferul riscă să rămână fără loc de muncă.
Mama Adrianei a filmat imaginile în care apare tânăra cu dizabilități, în timp ce încearcă să îl convingă pe şoferul autobuzului să coboare rampa de acces, așa cum cere legea, pentru ca ea să poată urca în vehicul. Bărbatul a refuzat însă, a închis ușile și a plecat din staţie.
Scenele revoltătoare au ajuns pe rețelele de socializare şi au stârnit un val de indignare.
Conducerea Regiei Autonome de Transport Craiova a anunțat că șoferul este cercetat disciplinar, întrucât avea obligația să coboare din autobuz și să o ajute pe tânăra cu nevoi speciale.
„În urma reclamației făcute, fiica mea a fost contactată de conducerea RAT Craiova și i s-a spus că se va face o comisie de disciplină, apoi i se va comunica ce măsuri s-au luat împotriva acestui angajat”, a precizat mama tinerei.
Adina Bucur