Un incendiu a izbucnit, marți după-amiază, la marginea Capitalei. Arde vegetația pe un câmp între localitățile Bragadiru și Magurele, din județul Ilfov.
„Intervenim pentru stingerea unui incendiu de vegetație produs între localitățile Bragadiru și Magurele din jud. Ilfov. Incendiul se manifestă pe un camp, cu degajări mari de fum pe o suprafață de aproximativ 10 HA”, a anunțat ISU București-Ilfov.
La fața locucului au fost trimise 9 autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Din cauza degajărilor mari de fum a fost emis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea locuitorilor din zona respectivă.
Terenul pe care a izbucnit incendiul este în apropierea unor zone cu locuințe.
„În urmă acțiunilor întreprinse de echipajele de la fata locului, în acest moment nu există pericolul de extindere a incendiului către zona de case”, mai precizează sursa citată.
Adina Silav