6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:39
No menu items!

VIDEO / Incendiu într-un spital COVID din Irak. Cel puțin 23 de morți

spot_img

Un incendiu s-a declanșat, în noaptea de sâmbătă spre duminică într-o unitate de terapie intensivă pentru bolnavi de COVID-19 din Irak, fiind raportate cel puțin 23 de decese, informează AFP.

La miezul nopţii, în timp ce zeci de rude stăteau la capătul a „30 de pacienţi din această unitate de terapie intensivă” din spitalul Ibn al-Khatib, rezervat pentru cele mai grave cazuri din Bagdad, focul a început să se extindă la mai multe etaje, a raportat o sursă medicală.

Înregistrări video postate pe reţelele sociale arătau pompieri încercând să stingă focul în mijlocul unei mulţimi de bolnavi şi rude care căutau să scape din clădirea situată la periferia de sud-est a Bagdadului.

Surse medicale şi de securitate au indicat pentru AFP că 23 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 50 au fost rănite.

La rândul său, Apărarea civilă a declarat agenţiei oficiale irakiene că a putut „salva 90 de persoane din totalul de 120 de bolnavi şi rude” care se aflau la faţa locului, refuzând în acelaşi timp să comunice un bilanţ al morţilor şi răniţilor.

Acest incendiu, provocat, conform mai multor surse, de neglijenţă, din cauza unor tuburi cu oxigen „depozitate fără a respecta condiţiile de securitate”, a stârnit un val de indignare în ţară, oameni acuzând fapte de corupție.

Guvernatorul Bagdadului, Mohammed Jaber, a reclamat „Ministerului Sănătăţii o comisie de anchetă pentru ca cei care nu şi-au făcut treaba să fie aduşi în faţa justiţiei”.

Cazurile de COVID-19 au depăşit, miercuri, pragul de un milion în Irak, dintre care 15.217 au murit.