-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:44
No menu items!

VIDEO. Imaginile masacrului din Bucha. Reportaj impresionant realizat de jurnalista Ana Maria Roman, la News Hour with CNN

spot_img

Imaginile primului masacru de la începutul războiului fac înconjurul lumii. Soldaţii armatei ucrainene au descoperit sute de morți pe străzile din Bucha. Jurnalista Ana Maria Roman, realizator News Hour with CNN de la Antena 3, a realizat un reportaj impresionant în localitatea devastată de armata rusă. 

Bucha este un coșmar pentru oricine intră în această localitate. Să vezi moartea întinsă de o parte și de cealaltă a carosabilului, să îi simți mirosul în nări, mirosul de muniție trasă. Este adevărata față a războiului pe care nu o găsim nici în comunicate, și nici în bilanțuri oficiale.

400 de oameni au fost îngropați într-o groapă comună. Oamenii care au reușit să scape au îndurat frig, foame și au fost nevoiți să se încălzească la focul făcut în fața blocului”, a transmis Ana-Maria Roman, la News Hour with CNN. 

În Bucha, echipa Antena 3 a întâlnit-o pe Olga, o femeie care a supravieţuit celui de-al Doilea Război Mondial. Nu credea că va mai trăi vreodată aşa ceva. De o lună se încălzește la foc făcut în fața blocului și tot acolo își face câte o fiertură din legume găsite în apartamentele părăsite.

Ana Maria Roman este primul jurnalist care a ajuns la ea. Femeia plânge de bucurie că vede oameni noi și că Bucha a fost eliberat.

Urmăriți reportajul impresionant AICI

Raluca Dan