0.2 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 4:26
No menu items!

VIDEO. Imagini dramatice în Italia. Trei tineri, dintr-o maşină cu numere de România, luaţi de ape

spot_img

Trei tineri, un băiat şi două fete, sunt daţi dispăruţi în ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie Rai News. Ei au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă.

Cei trei sunt o fată în vârstă de 20 de ani, rezidentă în Campoformido (Udine), care s-a născut la Colleferro (Roma), cealaltă fată, în vârstă de 23 de ani, a venit din România în urmă cu trei zile pentru a-şi vizita părinţii care locuiesc în Udine. Băiatul în vârstă de 25 de ani, care ar fi condus maşina, locuieşte în Austria, dar are domiciliul în Udine.

Cei trei au fost filmaţi îmbrăţişaţi, în mijlocul apelor, fără scăpare. 

Un trecător i-a zărit și a anunţat autorităţile. Alte persoane s-au oprit pe un pod și au urmărit neputincioase scena dramatică.

Nici pompierii nu au putut interveni pentru a-i salva. Au încercat să se apropie de ei cu o macara şi să le arunce o frânghie, dar nu au reuşit. Au fost luaţi de curent şi li s-a pierdut urma. Este posibil ca cei trei băieţi să fi ajuns la faţa locului cu maşina cu numere de înmatriculare româneşti care a fost observată în apropierea locului tragediei.

Autorităţile italiene au folosit inclusiv un elicopter, însă momentan persoanele înghiţite de viituri nu au fost găsite.

Ministerul Afacerilor Externe anunță că s-a autosesizat în urma informațiilor privind dispariția a trei persoane, posibil cetățeni români, în apele fluviului Natisone, în Italia.

„Până la acest moment, autoritățile italiene nu au confirmat cetățenia persoanelor dispărute”, informează, sâmbătă, MAE.

Reprezentanții oficiului consular mențin în permanență dialogul cu autoritățile locale, fiind pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor.

Potrivit unor surse Antena 3 CNN, ar fi vorba despre trei români din Satu Mare. Ministerul Român de Externe nu a confirmat încă informaţia.

                                                                                                            Adina Bucur