-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:40
No menu items!

UPDATE VIDEO Imagini cumplite la Aeroportul din Kabul. Doi afgani au căzut din avionul care luase altitudine

spot_img

Imagini șocante de la Aeroportul din Kabul fac înconjurul lumii. În timp ce afganii disperați să părăsească țara se așează în fața avioanelor pe pistă, doi bărbați au fost filmați cum cad din avionul care luase altitudine. Nu este clar cum au căzut cele două persoane din avion.

Aeroportul din Kabul este scena unor momente dramatice. Mii de afgani încearcă cu disperare să fugă din țara căzută în mâinile talibanilor și au creat o înghesuială de nedescris pe aeroport. Afganii sunt atât de disperați să părăsească țara, încât se pun pe pistă în calea avioanelor care decolează, pentru a le opri. Militarii sunt nevoiți să-i alunge cu elicoperul de pe pistă.

Imaginile au fost publicate de jurnalista Sowaibah Hanifie de la ABC. Civili afgani stau pe pistă în calea unui avion militar care se pregătește să decoleze și sunt alungați de un elicopter care survolează pista la mică înălțime. Oamenii nu renunță și fug în urma avionului cu sutele, în speranța că se va opri cumva să se poată urca.

În disperarea de a se vedea plecați din Afganistan, oamenii recurg la gesturi nebunești. Se așează pe aripile avionului sau se agață de roți.

La scurt timp, de la filmarea acestor imagini, o altă persoană, filmează un avion care luase altitudine, iar din aeronavă se vede cum cad două persoane una după alta. Nu se știe ce s-a întâmplat.

Între timp, Germania, Franţa şi Turcia au început evacuarea cetăţenilor lor din Kabul.

Forţele armate germane au trimis un avion de transport A400M în Afganistan pentru a ajuta la evacuarea cetăţenilor germani şi a angajaţilor locali afgani, transmite DPA.

 

C.D.