Teribilul accident care a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, în județul Vrancea, a fost surprins de camera montată pe tractor. Mașina, condusă de un tânăr, cu peste 100 de km pe oră, a intrat în plin în autovehicul.
Accidentul a avut loc pe data de 26 iunie, pe DN23, în judeţul Vrancea, comuna Măicăneşti.
Două persoane au decedat în urma coliziunii dintre un autoturism şi un tractor. Victimele sunt doi bărbați de 23 și 44 de ani, ambii din judeţul Brăila. La volanul autoturismului se afla tânărul, recent întors din Danemarca. Maşina pe care o conducea a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un tractor care circula regulamentar pe şosea.
La faţa locului au intervenit pompierii militari, fiind nevoie de echipajul de descarcerare pentru a scoate dintre fiarele contorsionate trupurile celor doi bărbați.